
Adresată: Domnului Ilie Gavril Bolojan, Prim-Minitru Interimar al României, Ministru Interimar al Energiei
De către: Domnul Senator Andrei Emil Dîrlău
Circumscripția electorală: 1 Alba
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
OBIECTUL INTERPELĂRII: SE MAI CONSIDERĂ STATUL ROMÂN PROPRIETAR AL NUCLEARELECTRICA?
Stimate Domnule Prim-Ministru interimar,
Stimate Domnule Ministru interimar,
Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) a convocat AGA ordinară la data de 22 mai anul curent. Din lipsă de cvorum, cauzată de lipsa reprezentantului Ministerului Energiei (autoritatea tutelară), a avut loc o a doua convocare pe data de 28 mai anul curent. Nici de această dată Ministerul Energiei NU a trimis un reprezentant!
În conformitate cu actul constitutiv al SNN, AGA ordinară poate decide cu privire la problemele incluse pe ordinea de zi a primei adunări convocate, indiferent de numărul acționarilor prezenți, cu votul majorității acestora.
Ministerul Energiei deține 82% din capitalul companiei de stat SNN, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, cu proiecte de investiții majore precum retehnologizarea Reactorului 1, construirea Unităților 3 și 4 și SMR-urile de la Doicești.
AGA a fost convocată pentru aprobarea dividendelor și a bugetului companiei pentru anul 2026.
Prin absența reprezentantului Ministerului Energiei, cei 46 de acționari, cumulând 10,89183% din capital și din drepturile de vot, au aprobat perfect legal acordarea de dividende (50% din profitul distribuibil înregistrat în 2025), precum și bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2026.
Ca urmare a celor prezentate, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări: