
Adresată: Doamnei Oana Silvia Țoiu, Ministru interimar al Afacerilor Externe
De către: Domnul Senator Andrei Emil Dîrlău
Circumscripția electorală: 1 Alba
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
OBIECTUL INTERPELĂRII: ROMÂNIA CEA DARNICĂ, ÎNGENUNCHEATĂ ȘI UMILITĂ DE KIEV.
Stimată Doamnă Ministru interimar,
La data de 7 mai, o dronă ucraineană a fost găsită în apropierea sudului insulei Lefkada. A fost identificată ca navă de suprafață fără pilot de tip Magura V5/V3, iar specialiștii militari greci au neutralizat orice componente explozive.
Guvernul de la Atena a informat imediat Comisia Europeană, pe Secretarul General al NATO, Mark Rutte, și, ceea ce este foarte important, a depus un protest diplomatic oficial la Kiev. Oficialii greci au descris problema ca fiind gravă din cauza riscurilor pentru navigația maritimă, siguranța civilă și pentru economia Greciei.
Ucraina a răspuns exprimându-și regretul față de incident, a subliniat angajamentul său față de dreptul internațional și siguranța maritimă și a declarat că dorește să prevină apariția unor evenimente similare în viitor.
La data de 5 iunie, o dronă ucraineană a pătruns în Portul Constanța și a fost detonată de armata ucraineană în apropierea unor dane unde se aflau produse petroliere și azotat de amoniu, acestea fiind elemente cu potențial exploziv distrugător. S-a aflat în pericol nu numai întregul Port Constanța, dar și o mare parte a orașului, precum și turiștii care se aflau în această zonă a litoralului românesc. În larg au mai fost descoperite alte 3 drone ucrainene încărcate cu explozibil.
Acest incident vine după ce, la data de 29 mai, o altă dronă, de data aceasta rusească, a distrus parțial un bloc în Galați și a rănit două persoane.
Constatăm că România a devenit practic teritoriu de război pentru Ucraina, țară pe care am sprijinit-o chiar peste puterile noastre, și dovedește o continuă lipsă de respect pentru națiunea română. Am aflat de la președintele țării noastre că președintele Zelenski nici măcar nu l-a sunat; de scuze nici nu se pune problema.
Ca urmare a celor prezentate, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări: