Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR: “Demisia, Remus Pricopie! AUR a atras atenția de nenumărate ori cu privire la conducerea defectuoasă a acestei universități”

Remus Pricopie ar trebui să își prezinte demisia deoarece, timp de mulți ani, a protejat haita de prădători sexuali de la SNSPA. Nu știu dacă și el era parte a acestei haite, dar numai gândul că proteja astfel de crime este grav.

“AUR a atras atenția de nenumărate ori cu privire la conducerea defectuoasă a acestei universități și la legăturile suspecte cu personaje libidinoase din, sau protejate politic.

Unii au fost miniștri în mandatele PSD-PNL, se știe că normalitatea prin politică este excepția, tot felul de specimene ajung să abuzeze de poziția lor.

Mulți au început să se creadă “Dumnezeu” și să profite de slăbiciunea celor din jur, manipulându-i. Ei se prezintă în spațiul public ca mari specialiști, pentru ca apoi să desfășoare activități contrare învățăturilor creștine.

Domnule “profesor”, dacă mai aveți o minimă onoare, deși am mari dubii, plecați din conducerea instituției”, a precizat Marius Lulea.

 

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]