Delegația AUR în Statele Unite s-a întâlnit la New York cu reprezentanții Camerei de Comerț Româno-Americană

O delegație a partidului Alianța pentru Unirea Românilor formată din europarlamentarul Cristian Terheș și avocatul Gheorghe Piperea, candidați AUR la alegerile pentru Parlamentului European, s-a întâlnit la New York (Statele Unite ale Americii) cu reprezentanții Camerei de Comerț Româno-Americană (Romanian-American Chamber of Commerce) pentru a discuta cu precădere despre cum aceasta poate ajuta firmele românești să pătrundă pe piața americana.

Camera de Comerț Româno-Americană, reprezentată în prezent de Elias Wexler, președinte și director executiv, este cea mai veche asociație bilaterală de comerț dedicată dezvoltării unor relații de afaceri prospere între România și Statele Unite.

Tema centrală a discuției a fost reprezentată de sprijinirea și consilierea reprezentanților mediului de afaceri românesc în vederea extinderii activității acestora pe piața americană. Din acest punct de vedere, expertiza Camerei de Comerț Româno-Americană este una foarte valoroasă, aceasta putând oferi sprijin oricărui întreprinzător român care dorește să își extindă afacerea în Statele Unite.

În cadrul discuției, cei doi reprezentanți au scos în evidență faptul ca AUR a organizat pe data de 15 decembrie 2023 o conferință cu peste 2000 de antreprenori români, mulți exprimându-și dorința de a-ți extinde afacerile și în afara României.

Pornind de la acel eveniment de succes, reprezentanții AUR au propus organizarea unei întâlniri între reprezentanții Camerei de Comerț Româno-Americană și reprezentanți ai mediului de afaceri românesc care doresc să cunoască mai multe informații despre extinderea afacerilor în Statele Unite.

Europarlamentarul Cristian Terheș a subliniat că, în felul acesta, se va fructifica un pilon de bază din cadrul parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, care prevede, printre domeniile de cooperare, “comerţul şi investiţiile, inclusiv prin facilitarea contactelor între comunităţile de afaceri, în paralel cu reafirmarea angajamentului pentru principiile pieţei, statul de drept, un mediu de afaceri sănătos, transparenţă şi integritate publică”.

În cadrul discuției reprezentații Camerei de Comerț Româno-Americane s-au plâns că mulți oameni de afaceri româno-americani care doresc să facă afaceri în România întâmpină enorm de multe blocaje birocratice atât în ceea ce privește pornirea unei afaceri, cât și derularea acesteia, cum ar fi controale arbitrare din partea autorităților.

În acest context avocatul Gheorghe Piperea a subliniat că în România sunt peste 20 de organisme de control care fie protejează anumite companii, fie le fac viața un calvar altora. De aceea în programul de guvernare AUR, a spus Gheorghe Piperea, se numără și desființarea celei mai mari părți a acestor organe de control redundante și, pe de altă parte, restaurarea autorității statului și a eficienței acestor instituții în apărarea intereselor cetățenilor.

Reprezentanții Camerei de Comerț Româno-Americană și-au arătat deschiderea pentru a veni în România și a se întâlni cu reprezentanții mediului de afaceri, urmând ca detalii să fie stabilite în săptămânile următoare.

Pe parcursul discuției a fost subliniată importanța implicării comunității româno-americane în tot ceea ce înseamnă consolidarea relației bilaterale dintre România și Statele Unite la toate nivelurile, iar Camera de Comerț Româno-Americană reprezintă un exemplu în acest sens.

În cadrul vizitei, delegația AUR s-a întâlnit și cu doamna Gloria Starr Kins, membru fondator și vicepreședinte al Camerei de Comerț Româno-Americane. Întâlnirea cu domnia sa a reprezentat o adevărată onoare, având în vedere că aceasta este una dintre cele mai influente figuri ale scenei publice din New York.

AUR, împreună cu toate partidele din alianță, rămâne deschis la a colabora cu orice organizație românească din diasporă în vederea promovării intereselor României și a românilor. Mulțumim pe această cale Camerei de Comerț Româno-Americane pentru determinarea dovedită pe parcursul timpului în vederea sprijinirii mediului de afaceri românesc.

One response

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]
”Guvernul PSD-PNL-UDMR a ales să pună industriile de care țara are cea mai mare nevoie să plătească nota de plată pentru cheltuielile sale nesăbuite. Astfel, guvernul cu 1,3 milioane de bugetari a decis să strângă suplimentar câte 650 de lei/lună, în medie, de la fiecare angajat […]
“Guvernul Ciolacu demonstrează din nou că nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și păstra puterea, adoptând măsuri care subminează democrația și drepturile fundamentale ale românilor. Pe lângă modificările discriminatorii aduse legii electorale, menite să afecteze libertatea de exprimare în online, regimul PSD-PNL-UDMR a luat […]
Astăzi a fost depusă de către Partidul Oamenilor Tineri cererea de suspendare a uzurpatorului democrației de la Cotroceni. 161 de parlamentari de la AUR, POT și SOS au semnat cererea. În aceste condiții de profundă criză politică și constituțională, poporul român, prin organul său reprezentativ suprem, […]
“PSD-PNL-UDMR nu par să priceapă absolut nimic. După ce în 2023 au încercat să limiteze folosirea numerarului, dar au renunțat ca urmare a reacției românilor, aceiași iresponsabili aflați la guvernare vor acum să vină cu un nou proiect pentru limitarea plăților cash. În 2023, AUR a […]