Dan Tanasă (AUR): ”De ce îl supără pe Mircea Geoană discuția despre „grupurile mafiote” din jurul lui?”

”Mircea Geoană a revenit printre pământeni după experiența de „mare șef” la NATO. După o asemenea „curățare” de imagine, Geoană probabil credea că vom uita trecutul lui din politica românească. Chiar atât de naivi să îi creadă pe români? Ei bine, da!

Lucrul acesta a fost confirmat de reacția pe care echipa lui de campanie a avut-o cu privire la „grupurile mafiote” care îl înconjoară. Ceva halucinant: Mircea Geoană a trecut prin filtrul NATO!

Adică, dacă a fost la NATO, atunci i se șterge cu buretele tot trecutul lui politic? Exclus așa ceva!

Ar putea NATO să șteargă istoricul de pesedist al lui Geoană, dosarele în care acesta a fost implicat cu Marian Vanghelie sau acuzațiile că primea bani pentru posturile de parlamentar la PSD?

Geoană a fost și va rămâne un candidat al sistemului, doar că în 2009 a fost candidatul sistemului creat de PSD – PNL – PDL în România după 1989, iar acum este candidatul susținut de ambasadele occidentale (sau cel puțin așa se vrea).

Dar haideți să nu uităm trecutul lui Mircea Geoană, candidatul la prezidențiale din 2009, care mergea să se relaxeze în jacuzzi cu Sorin Ovidiu Vântu.

Să nu uităm despre cumnatul acestuia, Ioan Costea, condamnat în primă instanță în 2022 la 7 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență,

Tot el, Mircea Geoană (care se prezintă drept marele independent) este cel mai longeviv președinte al PSD și rămas legat ombilical de partid. A înființat cu Marian Vanghelie în 2015 PSRO, un partid de buzunar cu care nu a intrat în Parlament, iar acum, după revenirea sa „triumfală”, este susținut de o creație, cel puțin dubioasă, pe nume DREPT.

Geoană este sinecurist prin definiție. A pierdut toate alegerile la care a candidat (Primăria Generală a Municipiului București în 2004, Președinția României în 2009, parlamentare cu PSRO 2016), a schimbat vreo 3 partide, iar acum îl încearcă pe al patrulea. Acesta este Mircea Geoană!

El, cel ofuscat când este acuzat de legături cu „grupurile mafiote”, este același personaj care primea nonșalant drept cadou trei ceasuri în valoare totală de 100.000 Euro de la bunul său prieten Marian Vanghelie, a fost filmat primind 5.000 Euro pentru acordarea unui loc eligibil pe lista de europarlamentari, a ocupat ilegal, timp de ani de zile, o locuință de protocol, până când, într-un final, a fost evacuat.

Iar faptele sale de „vitejie” continuă!

Titulatura de „prostănac”, pe care i-a pus-o Ion Iliescu, pare acum mai valabilă ca niciodată. De la revenirea oficială în politica românească, pentru că neoficial a revenit de când a fost numit la NATO, Geoană o ține din gafă în gafă.

Prima gafă la ProTV: „Mă întorc la ce spunea Regele Mihai, în 2011, Dumnezeu să îi dea sănătate”. Majestatea Sa a decedat în 2017!

A doua gafă: în mintea lui, Pacea de la Buftea ar fi fost încheiată în 1917. Total greșit! Pacea a fost semnată în 1918. Și mai râdea de Ciolacu, cel care ia meditații.

A treia gafă: nu va numi niciun prim-ministru şi niciun Guvern dacă nu vom avea „un contract de guvernare”. Poate nu ar strica înainte să verifice Constituția!

Acum, întrebarea care se pune cu privire la Mircea Geoană este: pe banii cui se plimbă de doi ani de-a lungul și de-a latul țării, dar mai ales cine îi plătește actuala campanie electorală, pentru că a împânzit țara de corturi, bannere și tot felul de materiale electorale?

P.S. Probabil că pentru a răspunde la aceste întrebări va avea nevoie de o nouă sesiune de relaxare în jacuzzi. Dar oare cu cine acum?”, spune Dan Tanasă, deputat și purtătorul de cuvânt al AUR.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Răzvan Biro, deputat AUR și președintele organizației de Tineret AUR, a declarat, la finalul Consiliului Național al Tineretului AUR că în cadrul întâlnirii la care au participat și George Simion, Mihai Enache, liderul deputaților AUR, și Gianina Șerban, deputat și vicepreședintele Camerei Deputaților, s-au decis obiectivele […]
“Să înțelegem corect decizia luată de către coaliția PSD PNL UDMR legată de pensii: guvernul a ales să înlocuiască indexarea pensiilor cu acordarea unor ajutoare sociale unora dintre pensionari. Practic, în locul unei legi care instituia o formulă predictibilă, clară, bazată pe indicatori economici și în […]
”Discursul vicepreședintelui SUA J.D. Vance închide definitiv scandalul anulării alegerilor prezidențiale din România. Confirmarea internațională a acestui abuz reprezintă o victorie pentru democrație și un semnal clar că această fraudă nu va rămâne fără consecințe. Alegerile au fost anulate pe baza unor suspiciuni „șubrede”! AUR a […]
Senatorul AUR, Petișor Peiu trage un semnal de alarmă într-un moment în care România se confruntă cu provocări economice și sociale semnificative, subliniind o realitate dureroasă și inacceptabilă: discrepanțele economice regionale care bântuie țara noastră sunt tot mai adânci și mai vizibile. Statisticile recente arată o […]
Dan Tanasă, deputat și purtător de cuvânt AUR, reacționează după afirmațiile lui Cătălin Drulă referitoarea la moţiunea AUR împotriva Guvernului Ciolacu II. ”Drulă, cel rămas în memoria colectivă drept ministrul care amenința oamenii cu ranga în mână, încearcă să inventeze o poveste de adormit copiii pentru […]
Guvernul Ciolacu a demonstrat, în repetate rânduri, că este complet incapabil să răspundă așteptărilor și nevoilor românilor, a declarat Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR. Potrivit acesteia, guvernarea PSD-PNL a adus România într-o criză economică și socială fără precedent, iar promisiunile de modernizare și reformă sunt doar […]