Darius Pop – întrebare către Ministerul Educației – Va fi salariul unui profesor debutant, începând cu 1 ianuarie 2024, egal cu salariul mediu brut pe economie?

Către: Doamna Ligia DECA, Ministrul Educației
De la: Domnul Darius POP, deputat în circumscripția electorală nr.26 Maramureș
Obiectul întrebării: Va fi salariul unui profesor debutant, începând cu 1 ianuarie 2024, egal cu salariul mediu brut pe economie?


Stimată doamnă ministru,


În urma grevei din luna mai a acestui an, promisiunile pe care le-au primit-o sindicatele profesorilor, conform ordonanței de urgență nr. 57/2023, au fost că, începând de la 1 ianuarie 2024, salariile profesorilor debutanți vor fi egale cu salariul mediu brut pe economie, iar acesta va fi baza de plecare pentru salariile celorlalți profesori din sistemul de învățământ. În plus, textul ordonanței menționate mai prevede că, tot de la 1 ianuarie 2024, cadrele didactice vor beneficia de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin noua grilă.
Prin urmare, stimată doamnă ministru, vă rog să îmi transmiteți dacă, în contextul în care nu există o lege a salarizării, puteți garanta că de la 1 ianuarie 2024 salariul unui debutant va fi egal cu salariul mediu brut de economie, așa cum a promis Guvernul?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, atrage atenția asupra faptului că România a înregistrat în trimestrul al treilea 2024 cel mai ridicat preț la energia spot din Uniunea Europeană (UE), pe care se tranzacționează o cantitate echivalentă cu 40% din consumul curent. Petrișor Peiu precizează […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat sâmbătă, 12 octombrie, în cadrul evenimentului ”AUR pentru Oltenia”, candidații pentru alegerile parlamentare din judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Olt și Vâlcea. La eveniment au participat George Simion, președintele AUR, candidat la alegerile prezidenţiale, și Claudiu Târziu, europarlamentar AUR și […]
Nelu Tătaru, unul dintre cele mai toxice personaje din politica românească, vârful de lance al criminalilor care au dictat închiderea în case a românilor în timpul pandemiei, a ajuns pe mâna procurorilor DNA. Cum, la ordinul stăpânilor de la OMS, circul cu purtarea măștilor pe față […]
Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, atrage atenția asupra faptului că săptămâna trecută guvernul PSD-PNL a anunțat o „mare victorie”: grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcțiune şi să fie conectat la Sistemul Energetic […]
“În ultimele săptămâni, a apărut în spațiul public o posibilă tranzacție comercială cu implicații profunde asupra securității energetice a României. Este vorba despre vânzarea companiei de furnizare de gaze și energie electrică E.ON România către compania maghiară de stat MVM, controlată direct de guvernul Viktor Orban. […]
Delegația AUR în Parlamentul European a susținut în această săptămână o conferință de presă în cadrul căreia au fost abordate teme privind viitorul european al Republicii Moldova, întârzierea procesului de aderare a României la Spațiul Schengen și restricțiile vamale impuse de Germania, precum și dublul standard […]