Senatorul AUR Daniela Ștefănescu a criticat decizia majorității parlamentare de a vota pentru respingerea proiectului de lege, inițiativă venită direct din mediul civil, care propunea ca și pensionarii plătitori de impozit pe venit (pentru sumele de peste 3.000 de lei) să poată direcționa 3,5% din acest impozit către entități nonprofit și unități de cult. În plenul Senatului, Daniela Ștefănescu a arătat că respingerea unei măsuri susținute prin avize favorabile de Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social dovedește o profundă inechitate și un refuz al statului de a-și trata seniorii cu același respect cuvenit oricărui alt contribuabil.
„Cu surprindere am constatat astăzi că acest proiect de lege are un raport de respingere. Surprinderea mea vine din faptul că proiectul a venit ca inițiativă din mediul civil și, mai mult decât atât, are două avize favorabile de la Consiliul Legislativ și de la cel Economic și Social. Surpriza a venit de la Comisia de Buget-Finanțe a Senatului, care probabil nu a înțeles exact ceea ce am propus prin prezentul proiect de lege”, a declarat senatorul Daniela Ștefănescu.
Potrivit senatorului AUR, măsura viza restabilirea echității sociale și respectarea dreptului fiecărui cetățean de a decide unde ajunge o parte din contribuția sa fiscală, cerând colegilor parlamentari să renunțe la calculele de partid și să voteze împotriva blocajului impus de comisie.
„Toți suntem datori statului să achităm un impozit pe venit. Mai nou, acesta este aplicat și pensiilor care depășesc 3.000 de lei. Dintr-o echitate pe care ar trebui să o avem cu toții în fața legii, cred că este normal ca și pensionarii să poată direcționa 3,5% din acest impozit pe venit, exact ca noi, către ONG-uri sau către instituții de cult. Propunerea realizează acest lucru și pune în egalitate în fața legii impozitul pe venit al tuturor contribuabililor din România. De aceea, sunt convinsă că, înțelegând esența prezentului proiect, veți vota împotriva raportului de respingere”, a declarat Daniela Ștefănescu, senator AUR.

Comments are closed