Daniel-Cătălin Ciornei – Întrebare – Situația domnului Sitar Constantin, beneficiar al unei decizii de pensie comunitară, rămas fără niciun venit din pensie de aproape patru ani

Către: Domnul Dragoș-Nicolae PÎSLARU, Ministru, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
De la: Domnul Deputat Daniel-Cătălin Ciornei, Deputat în Circumscripția electorală nr. 26, Maramureș

Subiectul: Situația domnului Sitar Constantin, beneficiar al unei decizii de pensie comunitară, rămas fără niciun venit din pensie de aproape patru ani

Domnule Ministru,

În exercitarea mandatului de deputat de Maramureș, vă adresez prezenta întrebare parlamentară privind situația domnului Sitar Constantin, CNP 1640405241511, domiciliat în orașul Cavnic, județul Maramureș.

Potrivit documentelor aflate în posesia petentului, prin Decizia nr. 391968 din 26.07.2024, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor, au fost stabilite drepturi de pensie comunitară începând cu data de 05.10.2022. Cu toate acestea, persoana în cauză susține că până în prezent nu a încasat niciun leu cu titlu de pensie, deși au trecut aproape patru ani de la data de la care drepturile trebuiau acordate.

Având în vedere gravitatea acestei situații, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

1.⁠ ⁠Care este situația actuală a dosarului de pensie al domnului Sitar Constantin?

2.⁠ ⁠În evidența cărei case teritoriale de pensii se află în prezent dosarul?

3.⁠ ⁠Dacă dosarul a fost transferat între Casa Județeană de Pensii Bihor și Casa Teritorială de Pensii Maramureș, la ce dată a avut loc transferul și care este instituția responsabilă în prezent de punerea în plată a pensiei?

4.⁠ ⁠Care sunt motivele pentru care drepturile de pensie stabilite prin Decizia nr. 391968/26.07.2024 nu au fost achitate până în prezent?

5.⁠ ⁠Ce măsuri dispune Ministerul Muncii pentru soluționarea cu celeritate a acestei situații?

6.⁠ ⁠Care este cuantumul drepturilor restante datorate beneficiarului începând cu data de 05.10.2022 și când estimează ministerul că acestea vor fi achitate?

7.⁠ ⁠Există și alte cazuri similare în care persoane cărora li s-au stabilit drepturi de pensie au rămas perioade îndelungate fără plata efectivă a acestora? Dacă da, câte astfel de cazuri au fost înregistrate în ultimii cinci ani?

Dincolo de aspectele administrative și juridice, vă rog să răspundeți și la următoarea întrebare:

Cum apreciază Ministerul Muncii că poate supraviețui un pensionar care, de aproape patru ani, nu a primit niciun leu din pensia la care are dreptul, în condițiile în care statul are obligația legală de a-i asigura plata drepturilor stabilite prin propria decizie?

Consider că o asemenea situație este incompatibilă cu obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor și afectează grav încrederea în instituțiile publice.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

„Există instituții care administrează un stat. Și există instituții fără […]