Adresată:
Domnul Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății
De către: Deputat Dan TANASĂ
Circumscripția electorală: nr. 8 Brașov
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.04.2025
Obiectul întrebării: Clarificări despre situația căminelor din curtea spitalului Fundeni
Stimate domnule Ministru,
După cum vă atrăgeam atenția și prin intermediul altor întrebări parlamentare, starea sistemului medical românesc se afla la limita imploziei – infecții nosocomiale abil mascate, incendii, dezinteres, subfinanțare – toate concurează pentru un adevărat atac asupra vieții pacienților!
Nici atragerea și fidelizarea cadrelor medicale în sistem nu este un punct forte al Guvernului din care faceți parte – numeroase instituții medicale duc lipsă de personal de specialitate, iar acolo unde acesta există, este suprasolicitat!
Vă aduc la cunoștință, domnule ministru, o nouă problemă, despre care am aflat în cadrul unei audiențe parlamentare, și care necesită clarificări urgente – căminele din curtea spitalului Fundeni.
În prezent, există două blocuri care au aparținut de Centrul de cercetare. Ulterior, în timpul mandatului de manager al dr. Orban, acestea au fost preluate de Spitalul Fundeni și aveau stabilită, ca destinație, cazarea pentru medicii rezidenți, după care au început să fie cazați și angajați ai Institutului C.C. Iliescu, cât și angajați ai spitalului.
Chiar dacă gradul de ocupare al căminelor era maxim, investițiile au fost minime, astfel încât, în prezent, acestea sunt în paragină și închise.
Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi prezentați situația exactă a celor două cămine, motivele pentru care nu s-au mai făcut investiții, având în vedere importanța lor pentru medicii rezidenți, precum și ce măsuri aveți în vedere pentru reabilitarea acestora și reintrarea lor în circuitul instituțional.
Solicit răspuns scris.
Comments are closed