Către: Domnul Sebastian-Ioan BURDUJA, Ministrul Energiei
De la:Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş
Subiectul întrebării: Cum își va modifica Hidroelectrica strategia?
Stimate domnule Ministru,
Declarațiile recente ale noului CEO al Hidroelectrica, Karoly Borbely, referitoare la limitarea expansiunii capacității de producție din surse regenerabile la 1.000 MW în vânt și soare, reprezintă o posibilă schimbare semnificativă de strategie pentru companie. Această abordare contrastează cu planurile anterioare ale Hidroelectrica, care prevedeau investiții substanțiale în capacități de producție din energie regenerabilă, inclusiv eoliană și solară, mult peste pragul menționat de 1.000 MW.
În contextul actual, în care tranziția energetică și combaterea schimbărilor climatice sunt priorități globale, această potențială restrângere a ambițiilor în domeniul energiilor regenerabile ridică întrebări importante despre direcția viitoare a politicii energetice a României și rolul Hidroelectrica în aceasta. În plus, angajamentul companiei față de viitoarele proiecte de fuziuni și achiziții, precum și colaborarea cu gigantul din Emirate, Masdar, ar putea indica o abordare diferită față de dezvoltarea capacitaților de producție din surse regenerabile.
În acest context, vă rog, domnule ministru, să răspundeți la următoarele întrebări:
1.Cum se încadrează declarația CEO-ului Hidroelectrica, privind limitarea expansiunii în domeniul eolian și solar la 1.000 MW, în strategia națională pentru energie și tranziția ecologică, având în vedere obiectivele României de reducere a emisiilor și creștere a ponderii energiilor regenerabile?
2.Care sunt implicațiile acestei schimbări de strategie asupra angajamentelor României în cadrul acordurilor internaționale privind schimbările climatice și cum intenționează Ministerul Energiei să asigure îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă?
3.Având în vedere interesul Hidroelectrica pentru dezvoltare și expansiune, cum va asigura Ministerul Energiei că aceste inițiative vor contribui efectiv la creșterea capacității de producție din surse regenerabile și la diversificarea mixului energetic al României?
Nu există răspunsuri