Dan Tanasă – întrebare către Ministerul Educației – Discriminare la creșă finanțată de statul Ungar

Către: Doamna Ligia DECA, Ministrul Educației

De la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş

Subiectul întrebării: Discriminare la creșă finanțată de statul Ungar

Stimată doamnă Ministru,

Vă readuc în atenție situația discriminatorie dintr-o instituție de învățământ preșcolar din județul Mureș, mai exact despre situația „CREȘEI 3 GRUPE CU PROGRAM PRELUNGIT” din comuna Corunca județul Mureș.

Guvernul Ungariei a contribuit financiar în anul 2021 la înființarea acestei creșe situată comuna Corunca din județul Mureș, într-o clădire care aparține Bisericii Reformate Corunca. La înființarea se susținea faptul că grădinița va continua funcționarea a instituției de învățământ preșcolar confesional cu statut privat.

În fapt, s-a constatat că prin HCL nr 71/22.09.2021, această unitate de învățământ preșcolar a fost introdusă în sistemul național preuniversitar de învățământ în urma aprobării a Consiliului local Corunca.

La dezbaterea HCL nr 71/22.09.2021 mai mulți consilieri locali au ridicat problema limbii de predare și a accesului copiilor de etnie română la această creșă. La momentul respectiv au fost transmise promisiuni cu privire la faptul că deși Guvernul Ungariei a condiționat acordarea finanțării pentru renovarea clădirii ce găzduiește creșa prin motive discriminatorii precum predarea exclusiv în limba maghiară, la această instituție vor avea acces minim 10 copii de naționalitate română, iar personalul va fi mixt, astfel încât să fie angajați și cunoscători și vorbitori de limba română.

Însă aceste promisiuni nu au fost respectate. Întreg personalul este exclusiv de naționalitate maghiară acesta fiind selectat prin mijloace netransparente. Există o nemulțumire chiar și în rândul comunității maghiare pentru faptul că soția și fiica actualului primar sunt angajați ai grădiniței respectiv a creșei. La nivelul creșei dar și a scolii gimnaziale este dusă o politică discretă dar foarte eficientă de respingere a copiilor români și prevenire a înscrierii acestora.

Inexistenta limbii de predare în limba română într-o unitate publică de învățământ într-o localitate cu peste 4400 de locuitori, dintre care aproximativ jumătate sunt de naționalitate română reprezintă o formă evidentă de discriminare, săvârșită de autoritățile locale, respectiv de primarul comnei, , initiatorul infiintarii acestei unitati de invatamant ,in aceasta forma vadit discriminatorie. Trebuie subliniat faptul că au existat peste 65 de cereri de înscriere din partea părinților copiilor de etnie romănă.

În acest context, doamnă Ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

Care sunt acțiunile și verificările efectuate în această instituție pentru a înlătura iligalitățile existente, verificând totodată chestiunile ce țin de discriminarea cetățenilor de etnie română în privința înscrierii copiilor, a personalului și a limbii utilizate în instituție?

Când veți iniția monitorizarea funcționării acestei instituții de învățământ preșcolar? Rugăm pe această cale să dispuneți efectuarea unei inspecții amănunțite și să ne comunicați rezultatul acesteia pentru a combate discriminarea pe criterii etnice.

Care sunt măsurile adoptate pentru a impune respectarea legilor și a Constituției, fiind sancționate toate formele de discriminare, atât în privința angajărilor de personal cât și a înscrierii copiilor, dar și a limbii de predare impuse forțat.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, explică cum coaliția Ciolacu-Bolojan-Kelemen aplică legea fundamentală a României, Constituția României. “Textul legal care guvernează procedura de suspendare a președintelui este următorul: „(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor […]
Asistăm la o realitate îngrijorătoare în România: marile lanțuri de hipermarketuri au monopolizat piața, iar statul, prin Consiliul Concurenței, nu doar că tolerează această situație, ci pare să fie complice! În toată Europa, există reguli clare: pe un anumit sector, un brand poate avea maximum două […]
Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, a acuzat reprezentanții coaliției de guvernare PSD-PNL de sabotarea opoziției, după ce Comisia de la Veneția a cerut o întrevedere cu parlamentarii AUR pe tema comasării și fraudării alegerilor, dar conducerea Senatului nu a informat grupul AUR cu privire […]
Deputatul AUR, Dan Tanasă, demontează ipocrizia PSD și a senatorului traseist Daniel Zamfir, care s-a lăudat ieri în Parlament cu campania PSD denumită “CUMPĂRĂ ROMÂNEȘTE”. „L-am auzit ieri pe Daniel Zamfir cum se dădea mare apărător al intereselor românilor și lăuda o campanie fictivă a PSD […]
George Simion, președintele AUR, a declarat miercuri seară, la finalul votului din plenul celor două camere ale Parlamentului că s-au depus, pentru a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. ”Am depus a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. Este absolut inadmisibil ce […]
AUR denunță abuzurile coaliției și solicită punerea pe ordinea de zi a Parlamentului suspendarea lui Klaus Iohannis! Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj ferm de la tribuna Parlamentului, acuzând fraude, manipulare și indiferență față de cetățeni. “Plafonul nesimțirii de a-l lăsa pe plăvanul de […]