Către: Lucian ROMAȘCANU, Ministrul culturii
Din partea: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș
Subiectul întrebării: Situația Muzeului Național de Istorie al României
Stimate Domnule Ministru,
Este cunoscut faptul că Muzeul Național de Istorie al României se află într-un interminabil proces de restaurare care afectează atât bunul mers al lucrurilor în cadrul intern la muzeului cât și din perspectiva circuitului turistic. Din presa națională reiese faptul că, în anul 2002, a fost contractată pentru prima oară o firmă de restaurare a muzeului pentru o sumă de aproximativ 4 milioane de dolari, termenul prevăzut al finalizării fiind anul 2006. Din presă reiese faptul că după atribuirea lucrării, firma responsabilă a crescut prețul lucrărilor prin acte adiționale de aproximativ 75 ori, în anul 2005 dna ministru Mona Muscă a cerut un audit la muzeu, iar ministrul care a urmat, Adrian Iorgulescu, a decis în 2006 să sisteze lucrările. Din acest motiv, a fost nevoie de o decizie a instanței pentru a limpezi lucrurile, răspuns care a venit abia în anul 2012, astfel s-a reziliat contractul din 2002. Peste 4 ani, Ministerul Culturii a pus la dispoziție 100 de milioane de euro, bani împrumutați de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în cadrul unui concurs internațional de arhitectură pentru a găsi un proiect care nu doar să consolideze vechea clădire, ci să dea o cu totul altă față muzeului. Concursul a fost organizat cu ajutorul Ordinului Arhitecților din România, sub egida Uniunii Internaționale a Arhitecților, iar proiectele au fost jurizate de arhitecți cu o reputație internațională, veniți din 6 țări, dar și de directorului Muzeului, Ernest Oberlander. Deși în 2016 fost anunțat proiectul câștigător, în 2020 (conform autorităților) ar fi trebuit ca în București să fie deschis publicului larg cel mai modern muzeu din România.
Având în vedere cele menționate mai sus cât și importanța muzeului pentru patrimoniul național și internațional vă rog frumos să binevoiți să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:
- Când vor începe lucrările de restaurare?
- Care sunt elementele ce țin pe loc demararea proiectului?
- Ce soluții considerați oportune pentru deblocarea situației?
- Suma de 4 milioane de dolari atribuită în 2002 pentru restaurare, a fost restituită?
- Considerați că vă pot ajuta cu ceva anume?
Nu există răspunsuri