Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): „România renunță la unul dintre puținele instrumente de suveranitate pe care le mai are”

Prim-vicepreședintele AUR Dan Dungaciu, critică intenția României de a renunța la dreptul de veto în Consiliul European și avertizează că o asemenea decizie ar însemna cedarea unui instrument esențial de negociere în interiorul Uniunii Europene.

„România, fără niciun proiect de țară, fără nicio viziune în spatele acestei decizii, spune: ,Noi vrem să cedăm dreptul de veto”, afirmă Dan Dungaciu.

Acesta atrage atenția că dreptul de veto nu înseamnă blocarea sistematică a deciziilor europene, ci posibilitatea unui stat de a-și apăra interesele și de a negocia atunci când acestea sunt în joc.

„A avea drept de veto nu înseamnă să te opui oricărui proiect. Înseamnă să te poți opune și să poți negocia. Pentru că, neavând instrumente, trebuie să-ți menții instrumentele de negociere”, spune prim-vicepreședintele AUR.

Dan Dungaciu amintește că ideea renunțării la veto a apărut în spațiul public românesc în 2022, în contextul eșecului României de a intra în Schengen, și consideră că aceasta a fost folosită pentru a acoperi eșecurile politicii externe românești.

„A trecut Schengenul, n-am intrat în Schengen. Au venit alte grupări care au construit acest proiect și ne-au băgat și pe noi în proiectul ăsta de renunțare la dreptul de veto. A continuat, a intrat în sistem, s-a perpetuat în sistem, fără ca nimeni să explice care sunt avantajele României pentru asta”, afirmă Dungaciu.

În opinia sa, România nu își poate permite să renunțe la unul dintre puținele instrumente prin care își poate apăra interesele la nivel european, mai ales în lipsa unui proiect de țară și a unei strategii clare de politică externă.

„România renunță la dreptul de veto în Consiliul European. Altfel spus, România renunță la un instrument al suveranității, singurul sau printre puținele pe care îl mai are”, avertizează Dan Dungaciu.

Distribuie acest articol!