„Potrivit proiecțiilor, democrații au obținut o mare victorie și controlul asupra ambelor Camere ale Congresului. Donald Trump, el însuși, a felicitat Partidul Democrat pentru această victorie.
Dar, vorba lui Mark Twain, din 1897, când presa a răspândit informații potrivit cărora scriitorul ar fi murit: „știrile despre moartea mea sunt mult exagerate!”
Donald Trump nu a candidat efectiv, dar, firește, alegerile au fost despre el. Sau în primul rând despre el. Din 1990 încoace, alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial (midterm elections) au reprezentat, aproape fără excepție, un moment dificil pentru partidul aflat la Casa Albă. În 1990, republicanii președintelui George H. W. Bush au pierdut 8 mandate în Camera Reprezentanților, într-un Congres deja controlat de democrați. Patru ani mai târziu, în 1994, democrații lui Bill Clinton au suferit o înfrângere istorică, pierzând 54 de mandate și controlul asupra ambelor Camere ale Congresului. În 1998, Clinton a reușit însă să inverseze tendința, democrații câștigând patru mandate, fără a recupera majoritatea parlamentară. George W. Bush a cunoscut ambele situații: în 2002, republicanii au câștigat 8 mandate în Cameră și au recâștigat controlul Senatului, în timp ce, în 2006, au pierdut 30 de mandate și majoritatea în ambele Camere. În 2010, democrații lui Barack Obama au înregistrat una dintre cele mai severe înfrângeri din istoria recentă, pierzând 63 de mandate și controlul Camerei Reprezentanților, iar în 2014 au mai pierdut 13 mandate și majoritatea în Senat. În 2018, republicanii lui Donald Trump au pierdut 41 de mandate și controlul Camerei Reprezentanților, iar în 2022, democrații lui Joe Biden au pierdut 9 mandate, cedând și ei majoritatea în Cameră.
Prin urmare, în cele nouă scrutinuri midterm desfășurate între 1990 și 2022, partidul președintelui a pierdut mandate în Camera Reprezentanților în șapte cazuri din nouă, reușind să câștige locuri numai în 1998 și 2002. Mai mult, în șase dintre aceste nouă scrutinuri, partidul președintelui a pierdut controlul asupra cel puțin uneia dintre Camerele Congresului. Există, în America, un soi de regularitate istorică: alegerile de la jumătatea mandatului funcționează frecvent ca un vot de sancționare a administrației în exercițiu. În 2026, Donald Trump se confruntă, așadar, cu un fenomen care i-a afectat anterior pe Clinton, George W. Bush, Obama și Biden. O eventuală pierdere a majorității parlamentare nu ar constitui, prin ea însăși, o anomalie istorică, ci s-ar înscrie într-o tendință dominantă a politicii americane din ultimele decenii.
Totuși, faptul că o asemenea pierdere este obișnuită statistic nu înseamnă că rezultatul politic al scrutinului ar fi lipsit de semnificație, mai ales când s-au conturat sub forma unui „val albastru”. Dimpotrivă, consecințele sale asupra capacității președintelui de a guverna, de a-și promova agenda legislativă și de a pregăti următoarea confruntare prezidențială pot fi considerabile.
Totuși, mandatul prezidențial continuă până în ianuarie 2029. Nici Camera Reprezentanților, nici Senatul nu pot înlătura singure un președinte printr-o simplă schimbare de majoritate. Un Congres controlat de democrați poate însă bloca sau modifica proiecte legislative, controla bugetele, desfășura anchete parlamentare și limita numirile care necesită aprobarea Senatului. Trump își păstrează autoritatea executivă și atribuțiile de politică externă, în limitele Constituției și ale legislației.
Distincția dintre pierderea sprijinului parlamentar și pierderea capacității de acțiune prezidențială este, prin urmare, esențială. Ele nu se exclud reciproc.
Pierderea controlului Congresului nu îl transformă automat pe Trump într-un președinte lipsit de influență, cum s-a observat deja. Dimpotrivă, confruntarea cu o majoritate democrată i-ar putea permite să revină la postura sa politică familiară: președintele care se prezintă drept adversar al establishmentului de la Washington.
În plus, deși Trump se confruntă cu o popularitate redusă (circa 37%), comparația fundamentală este: în raport cu cine? Congresul este considerabil mai nepopular decât președintele în ochii americanilor (undeva la 10%). Diferența dintre cele două cifre citate este de 27 de puncte procentuale. Un președinte care pierde majoritatea parlamentară nu devine automat lipsit de influență, mai ales când instituția care urmează să îl controleze este ea însăși foarte nepopulară.
Sistemul constituțional american conferă în prezent executivului o autoritate considerabilă, iar recentele hotărâri ale Curții Supreme au consolidat anumite prerogative prezidențiale. Și mai avantajos pentru președintele Trump este faptul că, în prezent, cadrul juridic înclină și mai mult în favoarea puterii executive, ca urmare a deciziei Curții Supreme din 2024 în cauza Trump v. United States. Principala concluzie a acestei hotărâri a fost că foștii președinți, inclusiv Donald Trump, beneficiază de imunitate penală absolută pentru acțiunile care țin de exercitarea atribuțiilor lor constituționale fundamentale și de o prezumție de imunitate pentru celelalte acte oficiale. Pe scurt, președintele nu ar putea fi urmărit penal pentru acțiunile „oficiale” întreprinse în timpul exercitării mandatului. Mai mult, după cum observă editorialistul de la New Tork Times, Jeffrey Toobin, opinia redactată de președintele Curții Supreme, John Roberts, conține formulări care sugerează că președintele nici măcar nu poate fi investigat pentru acțiunile sale oficiale. Președintele Statelor Unite, a scris judecătorul-șef, dispune de „autoritate exclusivă și putere discreționară absolută” pentru a decide ce infracțiuni trebuie investigate și urmărite penal.
Dincolo de asta, Curtea a extins controlul președintelui asupra unor agenții federale independente, inclusiv prin lărgirea posibilității de a revoca responsabilii acestora. E drept că, în schimb, alte hotărâri din 2026 au limitat inițiativele administrației privind tarifele comerciale, cetățenia prin naștere și conducerea Rezervei Federale.
Din această analiză rezultă trei constatări: 1. Deși extinderea protecției juridice a puterii executive, adică a lui Donald Trump, nu echivalează cu eliminarea mecanismelor constituționale de control parlamentar, inițierea și aprobarea un nou impeachment se va face mai greu. 2. Congresul poate limita agenda legislativă și bugetară a președintelui, dar nu preia atribuțiile sale executive. 3. Trump își păstrează puterea de veto, care poate fi depășită numai prin majoritățile constituționale necesare (2/3). 4. Un Senat democrat poate bloca numiri prezidențiale importante, mai ales instanțele federale și la Curtea Supremă.
Schimbarea majorității în Congres nu înseamnă schimbarea administrației americane. Trump rămâne președinte, iar Departamentul de Stat, Pentagonul și Consiliul Național de Securitate continuă să funcționeze sub conducerea executivului republican.
Totuși, nu se poate afirma că scrutinul nu va avea niciun efect asupra României. Există câteva domenii în care Congresul poate interveni direct: bugetul apărării, finanțarea prezenței militare americane în Europa, sprijinul pentru Ucraina și supravegherea politicii externe. Asta, teoeretic.
În ceea ce privește întrebarea cea mai importantă, respectiv dacă Congresul ar putea interzice continuarea finanțării războiului din Iran, răspunsul este „da — într-o anumită măsură”. Cum s-a sesizat deja, spre sfârșitul războiului din Vietnam, Congresul a utilizat instrumentul bugetar pentru a opri bombardamentele asupra Cambodgiei. În timpul administrației Reagan, congresul a interzis acordarea de ajutor militar forțelor Contras din Nicaragua.
Dar chiar și această prerogativă a Congresului are limite importante. În general, Congresul nu poate bloca utilizarea fondurilor deja alocate prin buget, iar având în vedere dimensiunea enormă a bugetului Pentagonului, administrația poate, fără îndoială, să utilizeze fondurile existente pentru a continua finanțarea războiului. Mai important chiar, bugetul federal — inclusiv eventualele restricții pe care democrații ar încerca să le introducă — este supus dreptului de veto al președintelui. Indiferent de rezultatul plauzibil al alegerilor midterm, șansele ca două treimi dintre membrii fiecărei Camere a Congresului să voteze pentru anularea unui veto al președintelui Trump sunt foarte reduse.
De fapt, disputele privind finanțarea federală vor constitui, probabil, principala preocupare a Congresului în următorii doi ani, chiar și în situația și Camera Reprezentanților și Senatul au trecut sub controlul democraților.
Confruntările asupra bugetului au transformat, în ultimii ani, blocajele temporare ale activității guvernului federal (government shutdowns) într-un fenomen aproape obișnuit. Este probabil ca acest tipar să se repete și chiar să se accentueze după alegerile midterm.
Ca și în anii precedenți, confruntările bugetare se vor încheia, probabil, prin compromisuri acceptate cu reticență de ambele tabere, nu printr-o respingere categorică și spectaculoasă a politicilor președintelui Trump.
În ceea ce privește Ucraina, situația se inversează. Vom avea un președinte care vrea oprirea războiului, un Senat care, probabil, va presa pe continuarea războiului, dar, ținând seama de atribuții reale și echilibrele de putere, nici aici nu trebuie să mizăm pe schimbări majore.
În plus, ideea că republicanii și democrații au opțiuni radical diferite în ceea ce privește implicarea/prezența Americii în Europa este o naivitate.
Înapoi la viziunea strategică a Biden nu se va mai întoarce nimeni, chiar dacă vom aveam, în viitor, un democrat la Casa Albă.
Cum poate acționa Donald Trump după înfrângerea republicanilor la midterm?
Trump nu își pierde președinția, dar pierde un instrument esențial: capacitatea de a guverna cu sprijinul majorităților republicane din ambele Camere ale Congresului. După 3 ianuarie 2027, când se instalează noul Congres, administrația va trebui să opereze într-un regim de putere divizată. Până atunci, actuala majoritate republicană mai are o perioadă în care poate adopta măsuri legislative și confirma numiri.
Poate continua aplicarea politicilor deja aprobate prin lege, poate emite ordine executive în limitele competențelor sale și poate coordona direct agențiile federale.
Hotărârea Curții Supreme din iunie 2026 (cazul Trump v. Slaughter) a consolidat puterea președintelui de a revoca anumiți conducători ai agențiilor independente. Această autoritate este însă una de conducere și executare a legilor, nu de legiferare nelimitată. Dar Trump o va folosi copios.
Reforma prețurilor medicamentelor, infrastructura, securitatea energetică sau anumite măsuri economice ar putea face obiectul negocierii, în funcție de pozițiile noilor majorități.
Precedentul istoric este Bill Clinton după 1994: a negociat cu un Congres republican, obținând inclusiv reforma asistenței sociale din 1996 și acorduri bugetare în 1997. Nu toate rezultatele au fost consensuale, iar exemplul nu garantează repetarea formulei. Totuși, o serie de republicani au sugerat inclusiv un asemenea scenariu.
Președintele continuă să conducă diplomația și aparatul executiv de securitate națională. Poate iniția negocieri, gestiona relațiile cu aliații și adversarii și utiliza competențele militare existente. Dar tratatele, finanțarea operațiunilor, sancțiunile stabilite prin lege și anumite acorduri internaționale pot depinde de Congres. Prin urmare, politica externă rămâne un domeniu de inițiativă prezidențială, deși nu unul complet autonom.
4. Folosirea dreptului de veto și apărarea politicilor existente. Strategia pe care Trump a anunțat-o deja: „Mr. Veto”
Trump poate refuza promulgarea unor legi adoptate de majoritatea democrată. Pentru depășirea veto-ului sunt necesare două treimi din voturi în fiecare Cameră. Aceasta îi oferă o putere defensivă considerabilă. Nu îi permite însă să oblige Congresul să adopte propriile priorități. În interviuri acordate deja la CBS și Fox News, Trump a indicat deja cum intenționează să răspundă noii majorități democrate: va folosi dreptul de veto împotriva legislației pe care o respinge, dar se declară dispus să negocieze acorduri cu democrații.
Trump consideră că după o perioadă de confruntare legislativă, cele două tabere ar putea ajunge la compromisuri. În ceea ce privește procedurile de impeachment, care ar putea forța mâna președintelui, am suverat deja cum stau lucrurile în realitate. În cazul unei eventuale puneri sub acuzare de către Cameră, demiterea președintelui ar necesita două treimi din voturile senatorilor, greu de presuspus, totuși. În plus, am văzut deja că, după recentele decizii ale Curții Supreme, punerea sub acuzație a Președintelui este și mai complicată.
Republicanii pot încerca să finalizeze proiecte deja avansate și să confirme candidați pentru funcții care necesită aprobarea Senatului. După instalarea majorității democrate, confirmările pentru judecători federali, ambasadori și membri ai administrației vor depinde de acordul acesteia. Această schimbare drept una dintre cele mai importante consecințe ale scrutinului.
E nerealist să presupunem că războaiele în care SUA este implicată acum, direct sau indirect, vor putea fi încheiate sau decise în următoarele trei luni.
Concluzia: să ne punem centurile
Pe plan politic, rezultatul scrutinului îi oferă administrației un motiv să reevalueze dosarele care au contat pentru electorat: costul vieții/prețul energiei, războiul din Iran și preocupările privind corupția s-au numărat printre temele importante ale votului din 3 noiembrie, cel puțin confirm sondajelor.
Donald Trump nu devine automat un președinte lipsit de putere. În schimb, trece de la o președinție susținută de majorități republicane la una în care executivul și Congresul se vor controla reciproc mult mai intens. Paradoxul este că Trump poate continua să fie un președinte executiv foarte puternic, dar cu o capacitate legislativă considerabil redusă.
Tocmai de aici va decurge confruntarea politică a următorilor doi ani: între o președinție consolidată în anumite domenii de jurisprudența Curții Supreme și un Congres democrat care deține instrumentele constituționale ale controlului parlamentar.
Știrea despre moartea politică a lui Donald Trump este „mult exagerată”.
Să ne punem centurile de siguranță și să nu divizăm și mai mult și nesăbuit statul român”.
