Către: Ministerul Educației și Cercetării, domnului ministru Mihai Dimian
De către: Deputat A.U.R Cristina Emanuela Dascălu circumscripția nr 24 Iași
Obiectul întrebării: Asigurarea accesului la educație incluzivă pentru elevii cu cerințe educaționale speciale în învățământul preuniversitar
Stimate domnule ministru,
Asigurarea accesului la educație pentru copiii cu cerințe educaționale speciale reprezintă o obligație fundamentală a statului și o componentă esențială a unui sistem educațional modern și incluziv. Integrarea acestor elevi în învățământul de masă presupune existența unor servicii specializate, a personalului de sprijin calificat și a resurselor necesare pentru adaptarea procesului instructiv-educativ la nevoile individuale ale fiecărui copil.
Multe unități de învățământ semnalează dificultăți privind asigurarea profesorilor itineranți și de sprijin, deficitul de consilieri școlari, accesul limitat la servicii de terapie și evaluare psihopedagogică, precum și întârzieri în acordarea măsurilor de sprijin prevăzute de legislația în vigoare. În aceste condiții, se impune o evaluare obiectivă a capacității sistemului de a răspunde nevoilor educaționale ale acestor elevi.
Având în vedere cele prezentate, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care este numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă în anul școlar 2025–2026, defalcat pe județe și niveluri de învățământ?
2. Care este numărul profesorilor itineranți și de sprijin, al consilierilor școlari și al logopezilor care își desfășoară activitatea în învățământul preuniversitar și care este deficitul estimat de personal de specialitate la nivel național?
3. Ce măsuri a adoptat Ministerul Educației pentru reducerea deficitului de personal specializat și pentru asigurarea serviciilor de sprijin destinate elevilor cu cerințe educaționale speciale?
4. Ce fonduri au fost alocate, în perioada 2024–2026, pentru dezvoltarea educației incluzive și pentru adaptarea infrastructurii și a resurselor educaționale destinate elevilor cu cerințe educaționale speciale?
5. Intenționează Ministerul Educației să elaboreze un plan național de dezvoltare a serviciilor de sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, care să includă obiective măsurabile privind reducerea deficitului de personal specializat și creșterea accesului la servicii educaționale adaptate? În caz afirmativ, vă rugăm să precizați principalele măsuri și calendarul de implementare.

Comments are closed