Cristina Dascălu – Întrebare parlamentară – Consumul de droguri în municipiul Iași și măsurile de combatere

Adresată:

Domnul Marian-Cătălin PREDOIU, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne

De către: Deputat Cristina-Emanuela DASCĂLU

Circumscripția electorală: Nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 10.03.2025

Obiectul întrebării: Consumul de droguri în municipiul Iași și măsurile de combatere

 

Stimate Domnule Ministru,

Fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor din municipiul Iași a escaladat, iar numărul persoanelor care ajung în situații critice din cauza substanțelor interzise este în creștere alarmantă.

În spațiul public apar frecvent cazuri dramatice, iar părinții, profesorii și autoritățile locale trag semnale de alarmă asupra gravității situației.

Având în vedere această realitate îngrijorătoare, vă solicit să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care este numărul exact al persoanelor depistate consumând droguri în municipiul Iași în ultimii trei ani, defalcat pe categorii de vârstă și tipuri de substanțe consumate?

2. Câte dosare penale au fost deschise pentru trafic și consum de droguri în județul Iași în aceeași perioadă și câte condamnări definitive au fost pronunțate?

3. Ce măsuri concrete sunt aplicate pentru prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor, în special în unitățile de învățământ?

4. Există un plan de colaborare între Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației și autoritățile locale pentru combaterea acestui flagel? Dacă da, care sunt obiectivele și termenele asumate?

5. Ce resurse sunt alocate centrelor de tratare și reintegrare a persoanelor dependente de droguri în municipiul Iași?

Solicit răspuns în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, reacționează ferm la haosul legislativ generat de actuala coaliție de guvernare, […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat George-Nicolae […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat George-Nicolae […]
”În cadrul unui interviu recent, acordat reputatei agenții de presă Info-Prim Neo (IPN), de la […]
Adresată: Ministrului Educației și Cercetării, domnului – Daniel Ovidiu David De către Domnul senator: Ştefan […]