Către: Ministerul Educației și Cercetării, în atenția domnului ministru Mihai Dimian
De către: Deputat A.U.R., Cristina Emanuela Dascălu, circumscripția electorală nr. 24 Iași
Obiectul întrebării: Eficiența reală a metodologiilor și strategiilor implementate în sistemul de învățământ
Stimate domnule Ministru,
Sistemul educațional românesc este marcat de o succesiune constantă de metodologii, strategii și reforme declarative, care, deși ambițioase la nivel conceptual, ridică semne de întrebare în ceea ce privește impactul lor real asupra calității educației. În multe cazuri, cadrele didactice semnalează o creștere a sarcinilor birocratice, fără o îmbunătățire proporțională a rezultatelor elevilor sau a climatului educațional.
Asistăm la reforme autentice sau la simple construcții administrative fără efecte concrete în sala de clasă?
În acest context, vă solicit să răspundeți la următoarele întrebări:
- Există la nivelul Ministerului Educației o evaluare sistematică și independentă a impactului real al metodologiilor și strategiilor implementate în ultimii ani?
- Ce indicatori utilizați pentru a măsura eficiența acestor politici în ceea ce privește performanța elevilor, reducerea abandonului școlar și calitatea actului educațional?
- În ce măsură cadrele didactice sunt consultate real în procesul de elaborare și evaluare a acestor metodologii?
- Câte dintre strategiile adoptate în ultimii ani au fost revizuite sau abandonate în urma unor evaluări de impact și care au fost concluziile acestor analize?
- Cum justificați creșterea sarcinilor birocratice pentru profesori în raport cu beneficiile concrete aduse elevilor?
- Există mecanisme prin care se diferențiază între reformele cu impact real și cele cu caracter predominant administrativ?
- Ce măsuri concrete intenționați să luați pentru a asigura că politicile educaționale produc rezultate reale și nu rămân la nivel declarativ?

Comments are closed