Cristina Dascălu (deputat AUR): „Între un copil care are acces la o educație de calitate și unul căruia sistemul îi oferă prea puțin se poate deschide o diferență care durează o viață”

Deputatul AUR Cristina Dascălu atrage atenția asupra decalajelor majore din sistemul de educație, evidențiate de rezultatele PISA, în special între elevii din mediul rural și cei din mediul urban și între copiii proveniți din medii socio-economice diferite. Aceasta propune intervenții concentrate pe competențele fundamentale, programe remediale și sprijin individualizat, investiții în profesori și infrastructură, precum și alocarea resurselor în funcție de nevoile reale ale fiecărui copil și ale fiecărei școli.

„428 de puncte la matematică, 428 la lectură și 428 la științe. Aproape unul din doi elevi români nu atinge nivelul minim de competență la matematică. Iar diferența dintre elevii din școlile rurale și cei din școlile urbane ajunge la 119 puncte la matematică, potrivit evaluării OECD. Aceasta este România de mâine”.

„PISA ne obligă să privim educația cu luciditate și cu responsabilitate. Rezultatele sunt fotografia unei generații și, în același timp, o oglindă a politicilor publice pe care le-am construit în ultimii ani. În această oglindă trebuie să avem curajul să ne privim cu seriozitate”, declară doamna deputat prof. univ. dr. Cristina-Emanuela Dascălu.

Pentru doamna deputat, cea mai importantă întrebare pe care România trebuie să o adreseze astăzi este una simplă, ce șanse primește un copil în funcție de locul în care se naște? Răspunsul dat de datele PISA este îngrijorător.

În școlile rurale, aproximativ 84% dintre elevi se află sub nivelul 2 la matematică, față de aproximativ 34% în școlile urbane. Diferența socio-economică se reflectă, la rândul ei, puternic în performanța școlară: decalajul dintre elevii cei mai avantajați și cei mai dezavantajați ajunge la 132 de puncte la matematică.

„Pentru un copil, satul în care s-a născut, venitul familiei sau distanța până la școală reprezintă circumstanțe ale vieții sale. Pentru stat, ele trebuie să reprezinte criterii de intervenție. Acolo unde punctul de plecare este mai greu, responsabilitatea publică trebuie să fie mai puternică. Echitatea în educație înseamnă să ducem resurse, profesori, programe și oportunități acolo unde copiii au cea mai mare nevoie de ele.”

Un copil care întâmpină dificultăți la citire, scriere sau matematică în primii ani de școală are nevoie de intervenție la timp. Un elev talentat are nevoie de profesori și contexte care să-i permită să exceleze. O familie vulnerabilă are nevoie de sprijin pentru ca lipsurile materiale să nu se transforme într-un obstacol permanent în educația copilului.

Doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu susține elaborarea unui Plan Național pentru Competențe Fundamentale, cu obiective clare și măsurabile pentru citire, scriere, matematică și științe, alături de programe remediale, intervenție timpurie și mecanisme de evaluare care să arate cu precizie unde se află dificultățile și ce rezultate produce intervenția statului.

„Profesorul are nevoie de respect profesional, de condiții de lucru, de formare de calitate și de timp pentru pedagogie. Birocrația trebuie să servească educația, nu să consume energia celui care ar trebui să o ofere copilului.”

Doamna deputat susține reducerea substanțială a sarcinilor administrative inutile, stimularea profesorilor care aleg comunități vulnerabile și constituirea unui Fond Național pentru Excelență Pedagogică, cu o finanțare de minimum 100 de milioane de lei anual, destinat dezvoltării profesionale, recunoașterii și susținerii cadrelor didactice performante.

O școală cu laboratoare moderne, acces la resurse digitale și o comunitate prosperă pornește de la o altă realitate decât o școală dintr-o localitate în care copiii parcurg distanțe mari până la cursuri, cadrele didactice se găsesc cu dificultate, iar familiile se confruntă cu lipsuri materiale.

„Egalitatea de șanse începe cu recunoașterea diferențelor de care trebuie să ținem cont. O formulă uniformă aplicată unor realități profund diferite produce, în timp, inegalitate. Resursele publice trebuie să urmărească nevoia reală a copilului și a școlii.”

Această abordare presupune programe remediale, sprijin individualizat, transport școlar, extinderea educației timpurii, măsuri pentru prevenirea abandonului și o cooperare mult mai strânsă între școală, familie, autorități locale și serviciile sociale.

Prin proiectele FLEXLEARN, SMARTUNIFORM, 4DAYS, UNIVERSITARIA și TECH HUBS, doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu propune direcții de lucru care pornesc de la nevoile concrete ale elevilor și studenților: flexibilizarea învățării, sprijinirea familiilor, experimentarea unor modele educaționale adaptate comunităților, modernizarea campusurilor universitare și apropierea școlii de tehnologiile care vor defini economia viitorului.

Inteligența artificială, robotica, programarea și competențele digitale trebuie să intre în educație într-o manieră inteligentă, cu profesori pregătiți și infrastructură adecvată. România are nevoie de copii care utilizează tehnologia pentru a crea, pentru a cerceta și pentru a rezolva probleme, nu doar pentru a consuma informație.

Pentru doamna deputat, toate aceste măsuri trebuie să se întâlnească într-un singur principiu: banul public investit în educație trebuie urmărit până la rezultatul pe care îl produce în viața copilului.

„O politică publică matură are nevoie de obiective, indicatori și evaluare. Trebuie să știm ce funcționează, unde funcționează și pentru cine funcționează. Atunci când o măsură produce rezultate, ea trebuie consolidată. Atunci când rezultatele sunt insuficiente, intervenția trebuie regândită. Aceasta este responsabilitatea pe care o avem față de fiecare leu investit din bugetul României.”

Pierdem generații din cauza abandonului, analfabetismului funcțional sau lipsei de oportunități plătește costul acestei pierderi mult timp după ce un program bugetar s-a încheiat.

„Educația este locul în care România își decide viitorul înainte ca acel viitor să vină. În fiecare clasă se formează viitorii medici, profesori, ingineri, antreprenori, cercetători și lideri ai acestei țări. De aceea, educația trebuie tratată ca investiție strategică, cu aceeași seriozitate cu care privim orice altă infrastructură esențială a statului.”

Rezultatele PISA oferă României un punct de plecare pentru o discuție serioasă despre ceea ce trebuie schimbat. Dincolo de procente și clasamente, miza este ca fiecare copil să dobândească acele cunoștințe și competențe care îi permit să-și construiască propriul drum.

„Eu cred într-o Românie în care adresa de domiciliu nu stabilește nivelul educației pe care îl primește un copil. Cred într-o școală care îl vede pe fiecare elev, într-un profesor care are statutul pe care îl merită și într-un stat care își asumă responsabilitatea pentru rezultatele propriilor politici.

Succesul unei politici educaționale are o măsură foarte concretă: copilul care astăzi citește mai bine, înțelege matematica, descoperă o pasiune, își continuă studiile și începe să creadă că viitorul său poate fi mai bun decât prezentul familiei din care provine.”

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către doamna senator: Teofil PARASCA Circumscripția electorală: nr.02 […]