O delegație formată din deputatul AUR, Adrian Axinia, și reprezentanți ai sindicatelor din România care activează în transportul public în regim de taxi şi în regim de închiriere a participat astăzi, 13 iulie, la o discuție cu ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan, și cu reprezentanții Autorității pentru Digitalizarea României.
Întâlnirea a avut loc ca urmare a dezbaterii pe care AUR a organizat-o marți, 11 iulie, despre provocările și soluțiile privind activitățile de transport alternativ. În cadrul acestei dezbateri, președintele AUR, George Simion, l-a contactat pe ministrul Bogdan Ivan pentru a-i solicita să primească în audiență o delegație a reprezentanților sindicatelor din România care activează în transportul public în regim de taxi şi în regim de închiriere, pentru a le răspunde acestora cum monitorizează Guvernul aplicațiile de ridesharing.
În urma întâlnirii care a avut loc la sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, s-a decis constituirea unui grup de lucru interministerial pentru a se identifica soluții pentru modificarea legislației din România, astfel încât firmele care dețin aplicații de ridesharing să plătească taxele în țara noastră. Atât reprezentanții AUR, cât și cei ai sindicatelor vor avea întâlniri constante cu reprezentanții ministerului, ai ADR și ai grupului de lucru care va fi constituit.
De asemenea, reprezentații taximetriștilor au reclamat disfuncționalități ale ITM, ANAF și altor instituții ale statului care permit ca șoferii care practică ridesharingul să opereze pe piață ilegal, fără contracte de muncă și fără plata taxelor aferente acestora.
Situația actuală este una total nefavorabilă României, dar mai ales șoferilor care folosesc aplicațiile de ridesharing. În acest moment, 25% din banii pe care îi încasează companii precum Uber sau Bolt părăsesc România și ajung în Olanda sau Estonia, contribuind la PIB-ul acestor țări. Deși avem o lege care prevede foarte clar că orice activitate desfășurată în România trebuie să fie luată în evidență de autoritățile fiscale românești, companiile de ridesharing au reușit să dribleze aceste prevederi. Practic, 25% din suma pe care o încasează șoferii care practică ridesharing, statul român o donează către țările „mamă” ale acestor companii.
Pe lângă faptul că aceste companii de ridesharing beneficiază de condiții de funcționare mult mai relaxate decât cele pe care trebuie să le îndeplinească taximetriștii, un sfert din câștigurile pe care le realizează din banii românilor ajung în afara țării. În România sunt înscrise peste 42 de mii de autovehicule în platformele de ridesharing. La un calcul simplu, pentru 400 de lei pe care îi realizează pe zi un șofer de ridesharing, 100 de lei ajung la firma mamă în țări precum Olanda sau Estonia, adică peste 1 miliard de lei ajung în bugetele altor țări, nu în cel al României.
Dacă reprezentanții coaliției de guvernare vor cu adevărat să acopere gaura bugetară, trebuie să se uite și către aceste zone.
One response
O mica observatie, nu sunt 25% sunt 30% pt ca Uber si Bolt cer ca partenerul din Romania sa platească si TVA intra-comunitar pt comisionul lor , practic le platim noi taxele pt profitul pe care il fac la noi.