Claudiu Târziu, președinte CNC AUR: „Vrem să fim aliați cu poporul într-o încercare uriașă de ridicare a poporului român”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat vineri, 26 ianuarie, la Drobeta-Turnu Severin, lista pe care o propune pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. AUR propune o listă compusă din profesioniști, oameni care și-au demonstrat fidelitatea pentru România.

În cadrul discursului său, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a subliniat importanța alegerilor europarlamentare și necesitatea de a trimite la Bruxelles o echipă de patrioți autentici, capabili să slujească interesul național. Acesta a criticat partidele politice existente, acuzându-le că au trimis la Bruxelles sinecuriști retrași la pensie, slujnici ai unor interese străine și alți clienți politici, care nu au o fibră patriotică și nu reprezintă interesele românilor.

„Primul lucru pe care îl avem de făcut este să înțelegem că aceasta este o bătălie decisivă, că nu este o chestiune formală, că este foarte important dacă de data aceasta vom trimite la Bruxelles o echipă de patrioți autentici, care sunt în stare să slujească interesul național sau dacă vom continua să facem ceea ce au făcut partidele de până acum, și anume să trimitem acolo sinecuriști retrași la pensie, slujnici ai unor interese străine și tot felul de alți clienți politici, oameni care nu au fibră patriotică, oameni care nu vibrează la valorile noastre, oameni care nu sunt interesați să ne reprezinte pe noi, ci se reprezintă doar pe ei și găștile din care fac parte. Dacă am înțeles această miză, al doilea pas important este să îi facem conștienți pe toți cei cu care intrăm în contact de miza aceasta, să le spunem și lor adevărul! Că nu se mai poate să acceptăm umilințele care vin de la Bruxelles, că nu mai e posibil să sperăm în normalitate în țara noastră atâta vreme cât noi nu suntem o țară suverană, că nu putem să ne îndreptăm din punct de vedere social și economic pe o cale de dezvoltare dacă nu există apărători ai României la Bruxelles. Întâi acolo se dau toate marile bătălii și apoi la București. Acesta este astăzi mersul istoriei și trebuie să fim deplin conștienți de acest lucru”, a spus liderul senatorilor AUR.

Acesta a precizat că știe că este greu ca românii să mai creadă astăzi oamenii politici, însă i-a îndemnat pe cei prezenți să creadă în AUR „pentru că veți crede în dumneavoastră”.

„Știu că e greu să mai crezi că în politica românească e posibil un miracol, e posibilă o mișcare de renaștere națională, e posibil ca oameni de bună credință să se implice pentru dumneavoastră, fiecare, pentru a vă ajuta să fiți ceea ce meritați să fiți: să aveți salarii mai bune, să aveți pensii mai bune, să trăiți mai bine, să aveți un sistem de sănătate în care să nu murim cu toții cu zile, un sistem de educație în care copiii noștri să iasă oameni întregi nu să fie tarați de chestiuni ideologice. Stu că e foarte greu să credeți toate lucrurile acestea. Și eu dimpreună cu dumneavoastră am hrănit ani de zile acest scepticism, pentru că m-am lovit, ca și dumneavoastră, de tot ceea ce au făcut rău acești politruci, acești bandiți care s-au instalat în funcții de înaltă responsabilitate pe care nu le-au onorat și de unde au furat, ne-au umilit, au închinat țara. Și eu sunt dintre dumneavoastră. Și colegii mei, toți, sunt dintre dumneavoastră. Noi nu am fost parașutați aici din altă lume. Noi suntem din popor, suferim cu poporul și vrem să fim aliați cu poporul într-o încercare uriașă de ridicare a poporului român. Trebuie să credeți că acest lucru e posibil. Trebuie să credeți în noi, pentru că veți crede în dumneavoastră”, a subliniat Claudiu Târziu.

Deputatul AUR, Ringo Dămureanu, a afirmat în cadrul discursului său importanța valorilor tradiționale și a rădăcinilor noastre, precizând că AUR se prezintă ca o alternativă puternică și determinată să aducă schimbarea de care România are nevoie.

„Suntem astăzi aici pentru că dorim să dăm o altă soartă țării și viitorului nostru. În anul 2020 eram o mână de oameni care am crezut în această idee, care am crezut că se poate schimba ceva și că poate să renască sămânța neamului nostru. Noi am crescut într-o casă în care am spus tatălui tată, în care am spus mamei mamă, în care am spus țării țară. Și tocmai pentru asta vrem să mergem să revigorăm Europa. Candidații AUR reprezintă garanția cinstei, garanția că ne vom întoarce la rădăcinile noastre. Da, știm că aici în Oltenia sunt niște cetățeni aleși pe listele PSD sau PNL ce reprezintă România la Bruxelles. Vreau să vă întreb: i-ați văzut vreodată pe vreunul? Nu! Tocmai de aceea partidul AUR este singurul care a dovedit curaj, deschidere și a prezentat o listă de candidați cu un an înainte de aceste alegeri. România are de astăzi o șansă! Trăiască AUR!”, a spus deputatul AUR.

Candidatul AUR pentru alegerile europarlamentare, Elena Năstăsoiu, a declarat că pentru a promova în Europa avem nevoie de școli de calitate, profesori bine remunerați și redarea prestigiului învățământului superior. „Dacă vrem să avem un învățământ, dacă vrem să promovăm, să evoluăm, atunci plagiatul și corupția trebuie eliminate din sistemul nostru educațional. Bode, Ciucă sunt o rușine pe obrazul învățământului românesc. Promovarea trebuie să se facă pe meritocrație și transparență. Așadar, unde vă este diploma de Bacalaureat, domnule Ciolacu?”, a spus aceasta.

Europarlamentarul Cristian Terheș a precizat participanților la evenimentul AUR că votul fiecărui român contează pentru a trimite cât mai mulți europarlamentari la Bruxelles. „Nu o dată s-a întâmplat când legi extrem de nocive pentru România, pentru fiecare cetățean al României și al Europei, și nu în ultimul rând nocive pentru Europa, au trecut la 1 – 2 voturi. Ne apropiem de momentul în care avem această șansă unică, o dată la cinci ani, de a ne trimite reprezentanți în Parlamentul European. A trimis din păcate România în ultimii ani brontozauri”, a spus acesta.

Eurodeputatul a spus că Ursula von der Leyen a cerut zilele trecute PNL-ului ca două persoane să fie pe lista pentru Parlamentul European în mod obligatoriu. „Actualul comisar pe transporturi, Adina Vălean, și Siegfried Mureșan. Vedeți, asta înseamnă și asta a însemnat până la noi politică europeană. Dacă vine ordinul de sus, ordinul se execută nu se discută. Și iată că vine un grup de români în fața dumneavoastră și spune altceva: că putem cu adevărat, stând drept în fața străinilor, să cerem ceea ce se cuvine României, națiunii române și fiecărui român oriunde s-ar afla. Unii vor spune: noi vrem respect. Eu vă spun că respectul nu se primește, se ia sau se câștigă. Ceea ce noi, această echipă de spartani, dorește pentru România este suveranitate, respectarea Constituției, respectarea drepturilor și libertăților individuale a absolut fiecărui român indiferent unde s-ar afla în Europa. Dorim prosperitate și dorim bunăstare, astfel încât românii care s-au născut în România să nu viseze când merg la școala generală sau liceală, dacă mai apucă, în ce țară din Vestul Europei să fugă. Dorim o Românie care să prospere economic, politic, cultural, astfel încât bravii români care au plecat și și-au rupt oasele în alte țări să își dorească să vină înapoi acasă”, a afirmat Cristian Terheș.

De asemenea, acesta a mai spus că „ceea ce a făcut AUR de aproape un an de zile este un eveniment istoric în fond și la urma urmei pentru România. Am venit în fața alegătorilor români din România, și aș spune eu și din afara României. Din păcate sunt foarte mulți în afară. Cu o parte ne-am întâlnit în Italia. Am venit în fața dumneavoastră tocmai pentru a arăta că poți să faci politică și altfel”.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Discursul președintelui AUR, George Simion, la ora 21:00, după închiderea secțiilor de vot pentru alegerile parlamentare. ”Mulțumim celor care au făcut eforturi astăzi și săptămâna trecută! La mulți ani, România! La mulți ani, români! Înainte de a începe orice se cuvine să amintim că astăzi este […]
În cadrul unei conferințe de presă, Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR și avocat, a prezentat mai multe cazuri de fraude electorale semnalate până în acest moment în cadrul scrutinului pentru alegerile parlamentare din data de 1 decembrie. “Aș vrea să încep prin a ura La mulți ani […]
Președintele AUR, George Simion, a declarat la Piatra Neamț, în ultima zi de campanie pentru alegerile parlamentare, că pe 24 noiembrie a avut loc o mare victorie a românilor, una pe care astăzi „instituțiile acestui stat care teoretic este democratic” încearcă să o oprească, să o […]
Președintele AUR, George Simion, a declarat, în cadrul unui discurs susținut la Bacău, că duminica trecută poporul român a trimis o adevărată declarație de independență față de regimul care ne-a condus în ultimele decenii, în ultimii 35 de ani. Liderul AUR a subliniat că de rezultatul […]
“Regimul Iohannis refuză să cedeze puterea, sfidând voința exprimată de popor prin vot. Apreciez profesionalismul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), care nu a susținut minciuna regimului Iohannis legată de o presupusă fraudare electronică. De asemenea, Autoritatea Electorală Permanentă a confirmat că nu au existat fraude care […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat joi, 28 noiembrie, la Timișoara, un eveniment de prezentare a soluțiilor pentru România. George Simion, președintele AUR, și-a început discursul aducând aminte de sacrificiul celor care în 1989 au aprins scânteia libertății noastre. “Astăzi stăm aici, pe Pământ Sfânt, […]