Claudiu Târziu (AUR): “Suntem împotriva tendințelor ideologice tot mai pronunțate ale actualei Comisii Europene”

Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al Aliantei pentru Unirea Românilor, clarifică poziția și orientarea AUR față de Uniunea Europeană, răspunzînd astfel acuzelor de antieuropenism care sunt aduse acestei formațiuni politice.

“Noi, AUR, nu suntem antieuropeni. Nici nu am putea fi astfel. Geografic, istoric, cultural, suntem în Europa. Noi, AUR,  nu suntem nici împotriva Uniunii Europene, dar suntem împotriva tendințelor ideologice tot mai pronunțate ale actualei Comsii Europene, care e alcătuită din niște funcționari nealeși de nimeni, deci care nu au cenzura votului popular de care să se teamă și, prin urmare, fac ce doresc. Noi, AUR, sesizăm problemele din UE și  suntem convinși că putem găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea lor.

Vrem să îmbunătățim UE, să o readucem pe drumul gândit de părinții fondatori, drum similar valorilor care au stat la baza civilizației europene, valori astăzi ingnorate. Înte aceste valori, credința creștină este cea mai prigonită, cea mai ignorată și scoasă din cetate prin exercițiul de putere al acestei Comisii Europene. Prin urmare, noi, AUR, mergem la Bruxelles pentru că vrem să fim în UE, vrem să avem un cuvânt de spus în UE. Credem că valul de simpatie tot mai mare pentru toți conservatorii din Uniunea Europeană va produce o schimbare de majoritate în Parlamentul European, care să determine și o schimbare a componenței Comsiei.

Conservatorii din toate celelalte state membre UE  ar face bine să câstige alegerile de anul viitor, în așa fel încât să avem o uniune așa cum o gândim noi: pro-viață, pro-familie, pro-libertate, pentru prosperitate, o uniune care să se întoarcă la valorile autentice – la credință, la ceea ce ne-au învățat înțelepții greci,  să punem din nou în valoare și în lucrare drepturile naturale, nu drepturi inventate pentru unele minorități împotriva majorităților, să oprim  ideologizarea sistemelor de educație samd.

Putem să facem multe lucruri pentru Europa, dar numai împreună cu colegii conservatori din celelalte țări și de aceea e important ca noi, AUR, să trimitem în Parlamentul European un număr cât mai mare de eurodeputați. Sperăm că, în 2024,  românii ne vor da un număr consistent de voturi pentru a fi prezenți la Bruxelles și Strassbourg cu 15, poate cu 20 de europarlamentari care să lupte pentru România. România trebuie să aibă acolo apărătorii ei, apărătorii patriei române” – a spus Claudiu Târziu.   

AUR și-a lansat luna trecută candidații pentru Parlamentul European în cadrul unui eveniment public la care au participat câteva mii de membri și simpatizați, precum și reprezentanți ai partidelor conservatoare din 10 țări europene și din Israel.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Asistăm la o realitate îngrijorătoare în România: marile lanțuri de hipermarketuri au monopolizat piața, iar statul, prin Consiliul Concurenței, nu doar că tolerează această situație, ci pare să fie complice! În toată Europa, există reguli clare: pe un anumit sector, un brand poate avea maximum două […]
Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, a acuzat reprezentanții coaliției de guvernare PSD-PNL de sabotarea opoziției, după ce Comisia de la Veneția a cerut o întrevedere cu parlamentarii AUR pe tema comasării și fraudării alegerilor, dar conducerea Senatului nu a informat grupul AUR cu privire […]
Deputatul AUR, Dan Tanasă, demontează ipocrizia PSD și a senatorului traseist Daniel Zamfir, care s-a lăudat ieri în Parlament cu campania PSD denumită “CUMPĂRĂ ROMÂNEȘTE”. „L-am auzit ieri pe Daniel Zamfir cum se dădea mare apărător al intereselor românilor și lăuda o campanie fictivă a PSD […]
George Simion, președintele AUR, a declarat miercuri seară, la finalul votului din plenul celor două camere ale Parlamentului că s-au depus, pentru a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. ”Am depus a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. Este absolut inadmisibil ce […]
AUR denunță abuzurile coaliției și solicită punerea pe ordinea de zi a Parlamentului suspendarea lui Klaus Iohannis! Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj ferm de la tribuna Parlamentului, acuzând fraude, manipulare și indiferență față de cetățeni. “Plafonul nesimțirii de a-l lăsa pe plăvanul de […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus o serie de amendamente la bugetul de stat pentru anul 2025 în cadrul Comisiei pentru Politică Externă, prin care solicită suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Aceste amendamente vizează îmbunătățirea serviciilor consulare, sprijinirea comunităților românești din afara granițelor și […]