Claudiu Târziu (AUR) despre procesul intentat de Pfizer: „România nu trebuie să plătească nimic!”

Președintele Consiliului Național de Conducere (CNC) al AUR, senatorul Claudiu Târziu, consideră că Pfizer a intentat un proces pentru a forța România să plătească pentru dozele de vaccin comandate, dar de care țara nu ar avea nevoie. Claudiu Târziu a criticat guvernul condus de Florin Cîțu că a fost iresponsabil în semnarea contractului de achiziție a vaccinurilor. Acesta susține că numărul de vaccinuri pentru România a fost stabilit de Comisia Europeană, sub presiunea Ursulei von der Leyen, care ar trebui și ea cercetată de Parchetul European.

„Pfizer a dat în judecată România pentru a o forța să plătească 28 de milioane de doze de ser care, chipurile, este anti-COVID, doze comandate și de care nu avem nevoie. Procesul ne poate costa minimum 550 de milioane de euro! Adică jumătate din prețul pretinselor vaccinuri.

Să ne înțelegem: vaccinurile acestea nu sunt vaccinuri, pentru că nu vindecă nimic! Achiziția a fost semnată de un guvern iresponsabil condus de Florin Cîțu, acum cercetat penal pentru asta. Cota noastră de vaccinuri a fost stabilită de Comisia Europeană, la presiunile Ursulei von der Leyen, care și ea trebuie să fie cercetată de Parchetul European”, a spus liderul senatorilor AUR. 

Claudiu Târziu a acuzat actualul guvern condus de Marcel Ciolacu că dă dovadă de iresponsabilitate criminală prin faptul că alege să continue campania de vaccinare, în ciuda riscurilor semnalate.

„De pe urma înțepării cu un ser care s-a dovedit periculos, s-au îmbolnăvit și au murit nenumărați oameni. Dar campania de vaccinare continuă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. O dovadă de iresponsabilitate criminală a actualului guvern condus de Marcel Ciolacu! La sfârșitul anului trecut, Moderna a livrat României încă 1,3 milioane de așa-zise vaccinuri anti-Covid, contractate și plătite deja din anul 2021. Este strigătoare la cer nesimțirea Big Pharma, care pretinde ca România să plătească în continuare zeci de milioane de vaccinuri, dăunătoare sau nefolositoare, chiar dacă ar fi să le arunce direct la tomberon”, a adăugat președintele CNC al AUR.

Acesta a subliniat că AUR a fost „singurul partid din România care a apărat drepturile și libertățile cetățenești în plandemie și libertatea oamenilor de a hotărî asupra propriei lor sănătăți”. „Totodată, am spus de la început că pe baza plandemiei se produce o escrocherie la nivel planetar, în care au fost angrenați oficiali guvernamentali obedienți și ieftini. Adevărul începe să iasă, iată, la iveală peste tot, inclusiv în România, unde s-a declanșat urmărirea penală împotriva unor foști oficiali guvernamentali – prea puțini, deocamdată. Cei care au comandat vaccinuri de zece ori cât populația să le plătească din banii lor!”, a spus Claudiu Târziu.

Liderul senatorilor AUR afirmă că „România nu trebuie să plătească nimic! Campania de vaccinare anti-Covid trebuie să înceteze, cel puțin până când vom avea certitudinea existenței unui vaccin real, verificat și pentru care să-și asume răspunderea integral producătorul”.

„Vinovații pentru românii care s-au îmbolnăvit sau au murit de pe urma măsurilor aberante luate în timpul plandemiei trebuie să înfunde pușcăria și să achite despăgubiri masive. Noi, AUR, vom face dreptate și în această privință, imediat ce vom fi învestiți să guvernăm”, a conchis Claudiu Târziu.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, atrage atenția asupra faptului că România a înregistrat în trimestrul al treilea 2024 cel mai ridicat preț la energia spot din Uniunea Europeană (UE), pe care se tranzacționează o cantitate echivalentă cu 40% din consumul curent. Petrișor Peiu precizează […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat sâmbătă, 12 octombrie, în cadrul evenimentului ”AUR pentru Oltenia”, candidații pentru alegerile parlamentare din judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Olt și Vâlcea. La eveniment au participat George Simion, președintele AUR, candidat la alegerile prezidenţiale, și Claudiu Târziu, europarlamentar AUR și […]
Nelu Tătaru, unul dintre cele mai toxice personaje din politica românească, vârful de lance al criminalilor care au dictat închiderea în case a românilor în timpul pandemiei, a ajuns pe mâna procurorilor DNA. Cum, la ordinul stăpânilor de la OMS, circul cu purtarea măștilor pe față […]
Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, atrage atenția asupra faptului că săptămâna trecută guvernul PSD-PNL a anunțat o „mare victorie”: grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcțiune şi să fie conectat la Sistemul Energetic […]
“În ultimele săptămâni, a apărut în spațiul public o posibilă tranzacție comercială cu implicații profunde asupra securității energetice a României. Este vorba despre vânzarea companiei de furnizare de gaze și energie electrică E.ON România către compania maghiară de stat MVM, controlată direct de guvernul Viktor Orban. […]
Delegația AUR în Parlamentul European a susținut în această săptămână o conferință de presă în cadrul căreia au fost abordate teme privind viitorul european al Republicii Moldova, întârzierea procesului de aderare a României la Spațiul Schengen și restricțiile vamale impuse de Germania, precum și dublul standard […]