Ciprian Paraschiv – Comunicat de presă – Ședinţă de lucru cu conducerea cluburilor de fotbal din Superliga dedicată noului cadru normativ pentru buna desfăşurare a evenimentelor sportive

Luni, 3 februarie, Comisia pentru tineret şi sport a Camerei Deputaţilor a organizat şi găzduit a doua şedinţă de lucru din proiectul de restructurare a Legii 4/2008 iniţiat de preşedintele Comisiei, deputatul AUR Ciprian Paraschiv, în scopul elaborării unui nou cadru normativ dedicat bunei desfăşurări a evenimentelor sportive din România.

Această a doua şedinţă de lucru din proiect vine în continuarea celei în care au fost dezbătute propunerile venite din partea Federaţiei Române de Fotbal, a Ligii Profesioniste de Fotbal şi a Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori, urmând ca în perioada următoare să aibă loc şedinţe de lucru similare cu reprezentanţi ai federaţiilor sportive, ai suporterilor şi ai tuturor autorităţilor implicate în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor sportive.

„Sunt foarte bucuros că toate cluburile din Superliga au răspuns invitaţiei noastre şi, mai mult decât, există un consens cu privire la aproape toate temele majore prin care vrem să dezvoltăm noua lege. Un consens atât la nivelul conducătorilor din fotbalul românesc de prim eşalon, cât şi între aceştia şi reprezentanţii FRF, LPF şi AFAN cu care am dezbătut în şedinţa inaugurală a proiectului. Astfel, obiectivul nostru de a pune în funcţiune un cadru normativ modern, care să protejeze interesele tuturor factorilor implicaţi, are toate şansele de a deveni realitate”, a declarat iniţiatorul proiectului, prof. univ. dr. Ciprian Paraschiv, deputat AUR şi preşedintele Comisiei pentru tineret şi sport din Camera Deputaţilor.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

”Ultima dovadă a disprețului instituției față de popor? Un interviu halucinant al lui Mircea Toma, membru […]
În timp ce Guvernul Ciolacu anunță prelungirea plafonării prețurilor la energie, realitatea din spatele acestor […]
Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă […]
Într-o demonstrație de incompetență administrativă, guvernul Ciolacu a emis o ordonanță de urgență pe 6 […]
George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), și-a depus astăzi, la Biroul Electoral Central, […]