Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere coaliției PNL-USRPLUS-UDMR să-i retragă sprijinul politic lui Florin Cîțu și să se prezinte în fața Parlamentului cu o nouă propunere de premier. Există o incompatibilitate morală clară a lui Florin Cîțu cu funcția de prim-ministru al României.
Florin Cîțu a ascuns faptul că a săvârșit o faptă penală și a fost condamnat la închisoare atât față de conducerea PNL, față de ceilalți lideri ai coaliției de guvernare, cât și față de români. Dincolo de artificiile legislative care îi pot permite să ocupe funcția de șef al Guvernului, gestul lui Florin Cîțu invocă, în primul rând, o mare problemă de moralitate.
”Folosind un termen popularizat chiar de președintele României și de USR, Florin Cîțu este penal. Mai mult decât atât, el a mințit prin omisiune, ascunzând acest schelet în dulapul său până în ultimul moment. Ca atare, domnul Cîțu nu se mai poate afla într-o funcție publică, potrivit discursului cu care atât USRPLUS, cât și președintele Iohannis au fost votați de români”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
”Florin Cîțu trebuie să fie destituit, întrucât și-a pierdut credibilitatea în fața românilor. În caz contrar, este clar că reprezentanții coaliției de guvernare au înșelat încrederea unei țări întregi cu un mesaj fals și ipocrit. Cum vrea USRPLUS să schimbe felul în care s-a făcut politică în România, în ultimii 30 de ani? Cum își imaginează PNL că va putea merge înainte cu un cadavru politic? Domnul Iohannis promitea o Românie normală, a lucrului bine făcut. Promovând penali, la fel ca PSD?”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
Nu există răspunsuri