Poziții

Călin Matieș (deputat AUR): „Noaptea cioburilor din guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR!”

Deputatul AUR Călin Matieș a criticat dur haosul din coaliția de guvernare, după dezbaterile din Comisia de Agricultură privind bugetul Ministerului Agriculturii și al ANSVSA, acuzând lipsa de coerență, conflictele interne și incapacitatea guvernanților de a gestiona domenii esențiale pentru economia României.

„Noaptea cioburilor din guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR! Azi noapte, în Comisia de Agricultură, la votul bugetului Ministerului Agriculturii și ANSVSA a fost ruptă în mai multe bucăți coaliția PSD-PNL-USR-UDMR”, a declarat Călin Matieș.

Acesta a explicat că tensiunile din interiorul coaliției au fost evidente chiar în timpul dezbaterilor, fiecare partid criticând propriul guvern.

„Pentru că… PNL a depus amendamente, PNL l-a certat pe secretarul de stat tot de la PNL că nu-i bine bugetul, USR a certat Ministerul Agriculturii ca și cum n-ar fi în coaliție. UDMR a tras semnale de alarmă că bugetul nu-i bun. Ce să vezi? Toți nemulțumiți”, a spus deputatul AUR.

Călin Matieș a atras atenția și asupra situației de la ANSVSA, pe care o consideră inexplicabilă.

„Mai mult de atât, ANSVSA ne spune că de aia nu plătesc programul de vaccinare a oilor împotriva Antrax, că n-au bani, deși au același buget ca în 2024 când au vaccinat oile pe banii statului, au un buget mai mare ca anul trecut, când la fel s-a putut acest lucru, dar anul acesta ne-a spus că nu ei au făcut bugetul. Parcă am înnebunit de tot. Cum adică? ANSVSA, tu n-ai făcut bugetul, ne spune vicepreședintele? L-ai primit așa, servit? De la cine? De la electricianul din Parlament? De la zidarul din Parlament? De la cine?”, a declarat acesta.

Deputatul AUR a subliniat că situația reflectă o lipsă totală de responsabilitate la nivelul guvernării.

„Ei, toate lucrurile astea s-au întâmplat azi noapte în Comisia de Agricultură. Coaliția a fost nemulțumită de ceea ce a realizat Coaliția. Nu știu ce să vă spun, dar, parcă suntem într-un film cu proști”, a conchis spus Călin Matieș.

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.