Interpelări

Boris Volosatîi – întrebare către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Grupurile de Acțiune Locală din România

Adresată: Domnului Florin-Ionuț BARBU, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De către: Deputat Boris VOLOSATÎI, ales în circumscripția nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţării

Data: 05/12/2023

Obiectul întrebării: Grupurile de Acțiune Locală din România.

Stimate domnule ministru,

Grupurile de Acțiune Locală (GAL) sunt asociații nonprofit, apolitice, cu statut de persoană juridică română, create în scopul implementării strategiilor de dezvoltare locală, în bază de parteneriat teritorial stabilit la nivel local între sectoarele public, antreprenorial și civic.

Potrivit informațiilor de care dispunem, un număr important de localități rurale din România nu fac parte din GAL-uri, cu toate consecințele ce derivă din acest fapt.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

O listă la zi a GAL-urilor din România, cuprinzând: a) denumirea persoanei juridice și data înființării, b) județul din care face parte, c) acoperirea teritorială după localități, d) suprafața în kmp, e) populație/număr de locuitori, f) reprezentantul legal, g) datele de contact GAL, h) cuantumul finanțărilor obținute (fonduri guvernamentale și fonduri europene) pe fiecare an din momentul înființării până în prezent.

O listă, defalcată pe județe, a localităților rurale din România care nu s-au asociat benevol în niciun GAL.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.