Boris Volosatîi – întrebare către M.A.I. – Informație statistică privind activitatea Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta-Leova.

Adresată: Domnului Marian-Cătălin PREDOIU, ministru al Afacerilor Interne

De către: Deputat Boris VOLOSATÎI, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile   de români din afara granițelor țării

Circumscripția: nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţării

Obiectul întrebării: Informație statistică privind activitatea Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta-Leova.

Stimate domnule ministru,

La 23 mai 2023 Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Bumbăta – Leova a fost deschis în regim de trafic internațional de persoane și pentru traficul internațional de mărfuri. Anterior, a fost construit în acest punct un pod plutitor (de pontoane), în locul podului de piatră care a existat până în 1940.

De comun acord, autorităţile din România şi Republica Moldova au stabilit operaţionalizarea etapizată a PTF, programul de funcționare fiind stabilit în intervalul 08:00-20:00, până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone pentru mijloacele de transport. De asemenea, prin acest punct de frontieră nu este permis transportul de materiale periculoase, animale vii şi de produse supuse controlului fitosanitar.

Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta funcţionează în subordinea ITPF Iași – Sectorul PF Berezeni şi beneficiază de o arteră de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control, echipamente tehnice şi IT. Personalul care îşi desfăşoară activitatea la supravegherea şi controlul trecerii frontierei este asigurat din cadrul structurilor Poliţiei de Frontieră.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  1. O statistică, defalcată pe luni, privind activitatea PTF Bumbăta-Leova, cu specificarea numărului de persoane și de unități de transport care au traversat frontiera, într-un sens și altul, în acest PTF, din 23 mai 2023 până în prezent.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]