AUR: Retrageți legile educației!

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită prim-ministrului Nicolae Ciucă să retragă din parcursul legislativ proiectele de legi privind educația și să facă publice numele autorilor acestor legi. Este dreptul întregii societăți românești să îi cunoască pe cei care, din interes sau din incompetență, au elaborat niște proiecte atât de contestate.

Aceste proiecte sunt foarte criticate de către asociațiile de părinți, sindicatele din învățământ și intelectuali de marcă din societatea românească. Ele conțin prevederi de natură să îngroape definitiv sistemul național de educație, și așa grav afectat de așa-zisele reforme nesfârșite din ultimele decenii. În plus, ele sunt promovate dintr-un interes strict politicianist care urmărește absolvirea de răspundere a politicienilor cu doctorate plagiate și finalizarea într-o notă ce se dorește a fi onorabilă a proiectului prezidențial eșuat „România educată”, a declarat președintele George Simion.

Educația națională are nevoie de reformă, dar nu în sensul destructurării ei definitive, ci în direcția revenirii la o educație solidă și performantă, atât generală, cât și pe specialități. Orientarea către reducerea numărului de ore, scăderea standardelor de evaluare și diluarea disciplinelor fundamentale trebuie înlocuită cu măsuri menite să crească nivelul calității educației la toate nivelurile. O atenție deosebită trebuie acordată formării continue a corpului didactic. A avea profesori bine motivați și  pregătiți profesional este o condiție indispensabilă pentru a avea o educație de calitate”, a precizat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.

Schimbările de substanță dintr-un domeniu atât de important trebuie să aibă sprijinul celei mai mari părți a celor interesați – părinți, cadre didactice, specialiști, mediu de afaceri – și o largă susținere politică, transpartinică, pentru a conferi stabilitatea și continuitatea de care orice sistem de învățământ are nevoie. Acest lucru se poate obține doar prin consultări reale, nu mimate, așa cum au fost cele organizate recent de către Ministerul Educației.

Totodată, AUR solicită Ministerului Educației să constituie o comisie tehnică, independentă politic, în care să invite cei mai buni specialiști români din domeniul educației pentru a elabora un proiect de redresare a învățământului din țara noastră.

One response

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]