AUR este solidar cu Conservatorii Europeni în apărarea Poloniei și Ungariei

ECR_party

Alianța pentru Unirea Românilor, singurul partid parlamentar cu doctrină conservatoare, suveranistă din România, își exprimă deplina susținere față de Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și de poziția acestuia de solidarizare cu Polonia și Ungaria, în ale căror politici interne Comisia Europeană se amestecă în mod inadmisibil.

Cererea recent adresată de Comisia Europeană către Curtea Europeană de Justiție de a aplica amenzi zilnice Poloniei, precum și blocarea fondurilor de redresare ale Ungariei, reprezintă un șantaj al Comisiei împotriva unor națiuni suverane care, la fel ca și România, au suferit aproape jumătate de veac din cauza totalitarismului comunist.

Alianța pentru Unirea Românilor se alătură Partidului European al Conservatorilor și Reformiștilor (ECR Party) în a considera acest abuz de putere al unei instituții europene ca fiind revoltător și de natură să adâncească deficitul democratic care afectează deja grav proiectul european comun.

Măsurile cerute de Comisie încalcă atât spiritul în care acest proiect a fost inițiat de părinții săi fondatori, cât și litera tratatelor constitutive care nu prevăd nicăieri vreun drept al unei instituții europene de a impune unui stat membru o anume programă educațională, de a-i interzice să-și protejeze copiii de propaganda neomarxistă ori de a obstrucționa independența justiției.

Elitele de la Bruxelles nu pot trece peste voința cetățenilor polonezi și maghiari, exprimată prin vot popular în repetate rânduri. Comisia Europeană este chemată să își reconsidere poziția și, așa cum este statuat în principiile fondatoare ale proiectului european, să respecte și să apere cultura, valorile, identitatea și voința democratică a tuturor statelor membre care o alcătuiesc.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]