Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită grupurilor parlamentare din Parlamentul României să respecte statul de drept, Constituția și legile țării, și să nu mai împiedice dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură.
Boicotarea unei moțiuni de cenzură este un act anticonstituțional și foarte periculos pentru democrația din România. S-a depășit o linie roșie care afectează reputația și imaginea țării. Ne dorim ca acest derapaj nedemocratic să nu constituie un precedent și să rămână un moment singular, un exemplu negativ, care să nu fie urmat de gesturi similare în viitor, indiferent ce partid sau coaliție de partide se va afla la putere.
Când va ajunge la guvernare, AUR va respecta Constituția țării, principiile unei vieți politice democratice, așa cum trebuie să o facă orice partid înființat în România, și nu va obstrucționa niciodată dreptul opoziției de a se exprima și de a controla puterea, inclusiv prin instrumentul moțiunii de cenzură.
Nu vom călca pe urmele celor care în aceste zile încalcă Constituția și principiile statului de drept. Boicotarea unei moțiuni de cenzură nu trebuie să devină regulă, ci să rămână o regretabilă excepție.
Depinde de fiecare partid parlamentar, de fiecare om politic responsabil să impunem și să menținem standarde ridicate de civilizație și responsabilitate în viața politică. Dincolo de partidele pe care le reprezentăm, fiecare membru al Parlamentului este un reprezentant al poporului român.
AUR face un apel la conștiința fiecărui deputat și senator: reprezentați cu onoare și demnitate poporul care v-a trimis în Parlament!
3 Responses
Am încredere în voi și în cuvântul vostru.
Știu că nu vom avea din primii ani de guvernare pâine și miere, va fi nevoie și de o schimbare de mentalitate, de încredere, multă trudă din partea poporului, dar, se va vedea din primele zile cinstea și patriotismul vostru.
Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Cum ocupi si distrugi Romania fara sa tragi tu, Soros nici macar un singur glot??? Scopul: Cumpararea datoriei externe a Romaniei cand Datoria Externa va fi scoasa la vanzare pe Piata de Capital Internationala. Pas. 1 Dechizi in avans, cu 7-10 ani inainte de Dec.89, Organizatii Neguvernamentale in Romania. 2 Prin capul de pod facut in Romania comunista cumperi o parte a sefilor si sefutilor Securitatii si MAI. Organizezi si cu ajutorul CIA, Mossadului, MI5.. lovitura de palat a Securitatii mascata de revolta populara a oamenilor scosi in strada de propaganda abil facuta de Securitate la posturile de radio si televiziune. 3. Securistii il impusca pe Ceausescu. 4. Dupa caderea regimul comunist, infiintezi masiv cat mai multe ONG pe care tu le finantezi din greu pentru pregatirea politrucilor sorosisti ce vor ocupa incet, incet posturile cheie din legistativ, executiv, justie si mai ales mass-media din Romania. Investind aprox. 500 milioane de dolari in acesti 30 de ani scursi din Dec. 89 si pana astazi. 5. Politrucii tai sorosisti se infiltreaza la greu in posturile cheie din structurile puterii de stat: Prezidentia, Guvern, SRI, STS, SPP, DNA, ICCJ, DIICOT, MAI, MAN si partidele de dreapta dar mai ales in mass-media romaneasca. Politrucii sorosisti odata infiltrati incep o vanatoare continua impotriva tuturor politicienilor si oamenii de afaceri romani care sunt patrioti. Prin deschiderea unor dosare politice si-i arunca in inchisoare. 6. Incepi sa distrugi credinta ortodoxa a romanilor si obiceiurile stramosesti prin propagarea masiva a ideilor LGBT in Romania cu ajutorul ONG tale. 7. Prin propaganda si actiunile stradale purtate de cetatenii scosi la ordin in strada de catre SRI si mass-media romaneasca inflamezi populatia impotriva partidelor de stanga si liderii acestora cu tenta nationalista. 8. Falsifici alegerile, concomitent cu aruncarea in inchisoare a liderului PSD, pe Liviu Drgnea. 9. Formezi mai apoi, dupa ce opozitia de stanga a fost decapitata un guvern de dreapta. Guvern de dreapta, PNL+USR-PLUS+UDNR care va trece rapid la imprumutarea masiva in numele Romaniei a zecilor si zecilor de miliarde de euro astfel incat Datoria Externa a Romaniei sa depaseasca cu mult Produsul Intern Brut al tarii. 10. Intrand in incapacitate de plata, guvernul de dreapta, condus de ca Catu, scoate Datoria Externa a Romaniei la vanzare pe Piata de Capital Internationala. 11. Si atunci cumparati voi, tu Soros si gasca ta de speculanti, aceasta datorie. 12. Devenind stapani pe Datoria Externa a Romaniei, incepeti si scoateti la vanzare bucati din Romania una cate una. Cand v-ti recuperat investitia cu varf si indesat, Romania la fina va disparea de pe harta. Rezultatul acestei operatiuni!!! Soros cu o investitie pe 40 de ani facuta in Romania, in valoare de 500 de mii de dolari, va castiga la final mii de miliarde de dolari prin cumparea si vanzarea mai apoi a Romania bucata cu bucata. Asa ca romani dormiti linistiti Soros si acolitii lui vegheaza ca voi sa fiti transformati in sclavi. Si cand va veti trezi din adormire, veti constata c-ati ramas si fara tara. Lovitura de stat din Dec. 89 din Romania a fost organizata pentru a distruge si a dezmembra Romania.
In 2014 in Romania activau 85.000 capete de organe care mancau in mod sigur 2,5 miliarde de euro anual. La cat se ridica acum acest numar si cate miliarde mamanca acum toti acesti trantori si tradatori de tara??? Cate spitale se pot costrui anual cu 2, 5 miliarde dolari??? Romania este saraca datorita acestor sobolani care sunt platiti regeste de la buget dar servesc interesele stapanilor lor de afara. “Făcând un calcul simplu reiese că celelalte servicii de informații au un total de 55.000 de angajați la SRI, SIE, STS și SPP. În decembrie 1989, toate direcțiile Securității Statului, inclusiv cele de la Interne și Armată organizate în cele 6 direcții ale Securității, aveau un total de 14.500 de angajați. Conform datelor publicate marți seară de Guvern serviciile de informații ar avea astăzi LA PRIMA VEDERE de peste 4 ori numărul angajaților Securității din 1989. Cu specificarea că numărul angajaților serviciilor de informații de la Interne și Apărare NU sunt publice, dar potrivit unor surse numărul acestora se apropie de 30.000 de persoane și fac parte din cei 205.000 de angajați ai celor două ministere. RECALCULÂND: reies cel puţin 85.000 de persoane de angajați ai serviciilor secrete FĂRĂ cele 30.444 persoane care nu știm în ce domeniu lucrează.” Asta-i cancerul care a distrus si distruge Sfanta Romanie. Cum luptati impotriva lor??? Nu va mai luati de politicieni la gramada ci de securistii politicieni care au infiltrat toate conducerile partidelor de stanga si de dreapta tocmai pentru a putea sa distruga tara prin reprezentantii alesi chipurile de popor in cei 30 de ani .