AUR a făcut plângere penală în legătură cu testarea COVID a elevilor

Rodica Boancă

Senatoarea AUR, Rodica Boancă, a depus astăzi o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în legătură cu procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă în unitățile de învățământ.

Mă revoltă această situație în calitate de profesor, în primul rând. Părinții nu au putut achiziționa testele rapide din farmacii, ci ele au fost transportate în școli vrac, nefiind ambalate individual. Pe cale de consecință, profesorii au fost însărcinați să asambleze ei toate componentele. Mai mult, în unele școli au fost și părinți voluntari care au ajutat la acest demers.

Având în vedere faptul că testele pe care le primesc elevii și pe care trebuie să le facă de două ori pe săptămână, în zilele de luni și de joi, sunt trecute prin mâinile mai multor persoane, respectiv puse în punguțe pentru fiecare copil în parte și, apoi, distribuite pentru fiecare clasă de către diriginți/învățători/educatori, consider că acest proces reprezintă un real risc de contaminare a elevilor și, mai departe, a familiilor acestora.

De asemenea, întrucât există și posibilitatea testării în școli de către personal nespecializat, pe lângă transmiterea virusului SARS-CoV-2, există un real risc de transmitere și a altor boli care pot fi declanșate prin manipularea greșită și imprudentă a acestor teste făcute copiilor pe cale orală. În consecință, în măsura în care chiar și o singură persoană care intră în contact cu multe teste, din cauza modului în care acestea sunt distribuite, ar fi purtătoare a virusului, există riscul ca virusul să se răspândească la un număr foarte mare de persoane”, a declarat senatoarea Rodica Boancă.

Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția că introducerea obligativității testelor rapide în școli încalcă, pe lângă alte drepturi și libertăți, și art. 13 din Legea nr. 46/2003. Cu toate acestea, atât elevii cât și părinții sunt încunoștințați de cadrele didactice cu privire la faptul că, în cazul în care copiii nu se vor testa în zilele de luni și joi, astfel cum s-a stabilit, aceștia nu vor mai putea fi primiți în școli, fiindu-le încălcat astfel și dreptul la educație.

One response

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat Guvernului României, în cadrul unei conferințe de presă extraordinară, să conteste decizia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat-o cu privire la căsătoriile între persoanele de același sex. Totodată, AUR solicită Executivului român să își exprime […]
Alianța pentru Unirea Românilor a reiterat, în cadrul unei conferințe de presă extraordinară, solicitarea transmisă ministrului de externe, Bogdan Aurescu, de a retrage susținerea publică pe care a anunțat-o cu privire la renunțarea Romaniei de a exercita dreptul de veto.„Pe neanunțate, România s-a alăturat unui grup […]
Cea de-a doua ediție a Conferinţei “România de Dincolo de Graniţe” dedicată românilor din diaspora şi organizată de Alianţa pentru Unirea Românilor a avut loc duminică, 28 Mai, la Roma, în Italia. De Ziua Românilor de Pretutindeni, AUR a fost alături de românii din diaspora. La […]
Astăzi, Guvernul României a venit exact cu aceeași ofertă pe care cadrele didactice au respins-o. Este o bătaie de joc din partea coaliției de guvernare la adresa dascălilor și la adresa învățământului românesc. Anunțul Guvernului vine ca nuca în perete! Este o dovadă de iresponsabilitate să […]
„Ca profesor și membru în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, mă alătur și eu zecilor de mii de colegi, întrucât, dacă Dumnezeu nu hotăra să fiu în Parlament, cu siguranță aș fi fost în stradă să îmi strig și eu nemulțumirile și să cer drepturile […]
Către: Domnul CSEKE Attila, Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației De la: Domnul George-Nicolae SIMION, deputat în circumscripția electorală nr. 42 București Subiectul întrebării: Cetățenii strămutați din localitățile afectate de alunecările de teren Stimate domnule Ministru,           Vă adresez prezenta întrebare parlamentară în numele cetățenilor strămutați […]