Adresată de către domnul senator Claudiu-Richard Târziu în ședința Senatului din data de 23.02.2021.

Stimate doamne senatoare și stimați domni senatori,

Stimați colegi,

De câteva zile încoace sunt anunțate și se organizează proteste masive în anumite sectoare-cheie ale societății. Angajații din sănătate, din poliție și penitenciare, minerii, fermierii, pentru a mă referi doar la principalele categorii care își strigă nemulțumirile, pichetează sediul Legislativului, al Guvernului sau al diverselor ministere, în contextul în care proiectul de lege privind bugetul de stat și proiectul legii bugetului asigurärilor sociale au fost depuse astăzi în Parlament, în vederea desfășurării pe repede-înainte a unor proceduri care necesită anumite eforturi susținute. Proceduri care se vor încheia cu dezbaterile în plen și votul final asupra bugetului național pentru 2021. Desigur, nu ar fi întâia dată când acest Executiv se comportă astfel. Este suficient să ne amintim de derularea procesului de învestire din zilele premergătoare Crăciunului, pentru a înțelege că este, de fapt, un modus operandi specific lui Cîțu și echipei sale.

Vorbim astăzi despre două viitoare legi de o importanță capitală pentru România în anul de grație 2021, un an critic pentru economia și societatea noastră.

Stimați colegi,

Vă rog să nu mai ignorați ceea ce se petrece în jurul dumneavoastră! Fierberea socială atinge cote îngrijorătoare. Oamenii pe care îi vedem protestând nu doresc decât să-și facă vocea auzitä și să fie ascultați. Dar să fie cu adevărat ascultați de către guvernanți. De către aceiași oameni pe care îi acuză, pe bună dreptate, că nesocotesc deliberat doleanțele acestora.

Nimic nu justifică indiferența crasă față de strigătele de disperare ale cetățenilor noștri. Aceiași cetățeni pe care îi chemăm să ne acorde votul, atunci când avem nevoie să o facă. Acum ei au nevoie de noi, de parlamentari, și de reprezentanții Guvernului, pentru a-i asculta. Mâhnirile și neajunsurile pe care le semnalează sunt uriașe și sunt direct legate de anumite alocări bugetare pe care le consideră inechitabile și fundamental nedrepte, Folosesc acum un eufemism, pentru că nu prea este vorba de nimic altceva decât despre tăieri, reduceri și austeritate – caracteristicile Guvernului Cîțu.

Stimați colegi,

Pe acest prim-ministru nu îl interesează decât imaginea proprie și răfuielile cu membrii Opoziției. Este penibil și tragic, deopotrivă. L-am auzit ieri, de la tribuna Camerei Deputaților, făcând politică, de parcă ar fi fost într-un talk-show televizat. Stilul acesta de a guverna este o nenorocire și, totodată, un afront la adresa celor care au ieșit la vot în 6 decembrie. Deplâng comportamentul necontrolat al acestui individ aflat, din păcate pentru români, chiar și vremelnic, în fruntea acestei țări.

Sindicaliștii și angajații care au ieșit să-și strige impasurile trag din ce în ce mai multe semnale de alarmă. Este vorba despre familiile și viețile acestora. În această situație extrem de complicată, îl întreb pe domnul prim-ministru Cîțu — retoric, desigur — dacă înțelege măcar ceea ce se petrece în jurul său.

Vă mulțumesc!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

15.000 de români s-au înscris în numai 24 de ore în AUR, singura forță patrotică, creștină și conservatoare din Parlamentul României, în urma apelului lansat luni de copreședinții formațiunii George Simion și Claudiu Târziu. AUR îi îndeamnă pe toți românii care nu sunt reprezentați politic să […]
28 iunie 1940, vineri Într-o zi de vineri a fost răstignit Hristos, pe nedrept, El, cel fără de greșeală. Într-o zi de vineri a fost cedată Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, aproximativ 18% din suprafața României de atunci, teritorii locuite de 4 milioane de […]
Duminică, 30 mai, ora 18:00, Alianța pentru Unirea Românilor a organizat un protest la ambasada Serbiei din București ca urmare a abuzului săvârșit de grănicerii sârbi care au împiedicat participarea deputatului AUR Ringo Dămureanu la manifestările organizate de comunitatea românească din regiunea Timoc cu ocazia Zilei […]
În seara zilei de 29 mai 2021 domnului Ringo Dămureanu, deputat AUR și membru al Grupului de Prietenie România-Serbia din Camera Deputaților, i s-a interzis accesul în Republica Sârbă în timp ce se îndrepta spre Valea Moraviei pentru a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni alături de comunitatea istorică românească din […]
Decizia de a impune restricții de circulație obligatorii și, mai ales carantina totală pentru persoanele în vârstă de peste 65, asumată public de Președintele Iohannis este disproporționată, inumană și în dezinteresul României. Izolarea la domiciliu a tuturor persoanelor de peste 65 ani, în lipsa unui sistem […]
În plină eră digitală, când informația este mai accesibilă ca oricând în istorie, rațiunea, logica și luciditatea ar trebui să primeze. Problema e că, deși educația se vrea a fi la apogeu, unii dintre noi nu sunt capabili să gândească logic și să acționeze rațional. România are […]