Andrei Hangan – Interpelare – Stadionul “Progresul” – un proiect în așteptare de șase ani

Adresată: Domnului Adrian-Ioan VEȘTEA, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

De către:  Senator Andrei HANGAN

Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila

Grupul parlamentar: AUR

Şedința Senatului din data de: 28.11.2023

Obiectul interpelării: Stadionul “Progresul” – un proiect în așteptare de șase ani

Stimate domnule Ministru,

Stadionul Progresul din Brăila se află într-un impas de peste șase ani, de când a fost lansat proiectul de reabilitare în parteneriat cu Federația Română de Fotbal. Cu multiple schimbări, întârzieri și neclarități, acest proiect a generat frustrare în rândul comunității și al consilierilor locali.

Inițiat în 2017 cu buget aprobat, proiectul de reabilitare a Stadionului Progresul a întâmpinat dificultăți semnificative. Deși s-au aprobat sume considerabile și s-au făcut modificări la nivel de autorizații, stadionul nu a fost finalizat în termenul prevăzut inițial de 18 luni.

Primăria Brăila a justificat întârzierea prin condițiile meteo nefavorabile, dar faptul că au trecut deja 27 de luni și lucrările nu sunt finalizate ridică semne de întrebare cu privire la gestionarea proiectului și respectarea termenelor.

Este dezamăgitor, domnule ministru, să vedem că un proiect de importanță locală și națională întâmpină atât de multe dificultăți și întârzieri. Este esențial să existe transparență și răspunsuri clare pentru comunitate cu privire la stadiul real al lucrărilor și motivele întârzierilor.

Pe această cale, consider imperios necesară implicarea dumneavoastră, în calitate de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru finalizarea acestui proiect atât de important pentru comunitatea locală din Brăila.

Aşadar, fiind în legătură cu subiectul, vă rugăm să ne precizaţi:

– Care au fost motivele care au stat la baza înlocuirii autorizației de construcție, întrucât termenul valabilității se modifică în 25.02.2022, comparativ cu cel inițial de 28.05.2021? Cum justifică legal acest fapt ministerul pe care dumneavoastră îl conduceți?

– Ce mecanism eficient de aplicare a penalizărior către firma de antrepriză adoptă Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru întârzierea lucrărilor la proiectul mai sus-menționat? Care sunt sumele penalizate până în prezent și cum sunt gestionate aceste fonduri?

– Care sunt măsurile concrete pe care ministerul pe care îl aveți în subordine le ia pentu a asigura respectarea termenelor și finalizarea lucrărilor la Stadionul Progresul? Existp planuri de intervenție în cazul intârzierilor persistente?

– În ce măsură monitorizează ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației impactul întârzierilor proiectului asupra comunității locale?

– Care este rolul și implicarea directă a ministerului pe care îl conduceți în proiecte de infrastructură locală de importanță națională, precum reabilitarea Stadionului Progresul, și cum se asigură conformitatea cu standardele și termenele stabilite?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

„România se confruntă, an de an, cu aceleași probleme: secetă care distruge culturile agricole și inundații care mătură gospodării întregi, lăsând în urmă vieți distruse și comunități devastate. Totuși, tragediile care par să se repete ciclic nu sunt doar urmarea capriciilor naturii, ci și a indolenței […]
”Mircea Geoană a revenit printre pământeni după experiența de „mare șef” la NATO. După o asemenea „curățare” de imagine, Geoană probabil credea că vom uita trecutul lui din politica românească. Chiar atât de naivi să îi creadă pe români? Ei bine, da! Lucrul acesta a fost […]
”Astăzi, cadrele medicale au ieșit din nou în stradă. Cei care ar trebui să reprezinte o categorie prioritară pentru statul român se văd umiliți de către cei care administrează domeniul sănătății. Revendicările colegilor mei aflați în stradă sunt normale, acestea fiind lucruri de bun simț care […]
Propunerea europarlamentarului AUR Claudiu Târziu, președinte al Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, vine la finalul unei săptămâni în care acesta a vizitat mai multe județe afectate de secetă în sudul României și a discutat cu agricultori, specialiști și reprezentanți ai comunităților devastate […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat joi, la Turceni, în județul Gorj, planul de măsuri pentru domeniul energetic. Liderul AUR a declarat că dacă vrem să avem industrie, atunci trebuie să ne gândim la acele industrii care funcționează cu resursele noastre. „Trebuie să exploatăm toate resursele […]
Aflat la Orodel, județul Dolj, în cea de-a treia zi a campaniei pe care o întreprinde în județele din sudul României afectate de secetă și de pesta micilor rumegătoare, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și liderul delegației partidului în Parlamentul European, Claudiu Târziu, a […]