Ana-Loredana Predescu (deputat AUR): Sistemul de învățământ din România se scufundă sub conducerea Ligiei Deca, cea care nu a reușit să-și depășească nivelul de consilieră a lui Klaus Iohannis și să îmbrace haina de ministru al Educației!

După ce a acordat burse de merit pentru elevii cu medii 2 și 3, doamna Deca nu s-a oprit aici cu masacrarea educației copiilor noștri! Pentru doamna Deca, rezultatele catastrofale de la testele PISA sunt motiv de optimism, deoarece de pe ultimul loc am „avansat” pe penultimul! Pupila lui Klaus Iohannis a ieșit public și ne-a anunțat că avem un sistem de educație rezilient și țara noastră a reușit, prin ansamblul măsurilor luate, să limiteze efectele pandemiei! Adică, atunci când România, în mod nejustificat, a fost fruntașă la închiderea școlilor, mai exact 32 de săptămâni, spre deosebire de Elveția, doar 6 săptămâni, sau Franța, 11 săptămâni. Consecința acestei decizii s-a văzut clar în rezultatele catastrofale de la testele PISA!

Numai doamna Deca refuză să vadă eșecul și încearcă să îl transforme într-o victorie, probabil aceea că încă mai ocupă fotoliul de ministru al Educației, numită acolo doar pentru a fi o marionetă capabilă să  adopte proiectul ratat al „României Educate”, proiect asumat în mod fatidic pentru învățământul românesc de Klaus Iohannis!

Ridicolul nu se oprește aici în ceea ce privește testele PISA. Publicarea rezultatelor testelor PISA a generat o serie de reacții negative pe internet, în mare parte pe Facebook. Cu o singură excepție: postarea ministrului Educației, Ligia Deca. Acolo s-au înregistrat sute de comentarii pozitive. După ce țara noastră a ocupat penultimul loc la testele PISA 2022, pe pagina de Facebook a ministrei Ligia Deca au apărut sute de comentarii pozitive. Nu ar fi o problemă dacă ar fi vorba de o reușită, dar vorbim de o catastrofă.

Conturile care au adus laude parcă desprinse din Coreea de Nord sunt false. Au ajuns până acolo încât au creat zeci, sute, poate mii de conturi doar pentru a ridica în slăvi ministerul condus de Ligia Deca. Prin astfel de laude nu fac decât să continue eșecul învățământului românesc.

Însă, cam aceasta este realitatea: pentru a putea acoperi eșecul guvernării PSD – PNL, Ciolacu și Iohannis apelează la tot felul de tertipuri pentru a schimba percepția! S-a mers până în punctul în care graficul  care arată procentele foarte mari de analfabetism funcțional (49% la matematică, 42% la citire, 44% la științe) a fost șters din prezentarea OCDE în varianta românească publicată pe site-ul Ministerului Educației. Doar că nu poți să denaturezi realitatea. Rezultatele de la testele PISA ne arată din nou cum a evoluat „România Educată” a lui Klaus Iohannis. Suntem penultimii în Uniunea Europeană și pe primul loc la abandonul școlar!

Este o nouă dovadă că Ligia Deca nu înțelege absolut nimic din ceea ce înseamnă sistemul de învățământ românesc, care sunt nevoile acestuia, dar mai ales ce este de făcut!

Dincolo de festivismul inoportun al prezentării acestor rezultate la Biblioteca Centrală, rezultate care, în fapt, îngroapă învățământul românesc și viitorul copiilor noștri, doamna încă ministru a Educației a arătat un dispreț total față de instituțiile statului, neinvitând niciun alt reprezentant al Guvernului sau al Parlamentului, acolo unde noile legi ale educației au fost dezbătute și votate! Semn că a transformat Ministerul Educației în propriul PFA!

Aceasta este România reală! AUR are în programul de guvernare măsuri punctuale pentru sistemul de învățământ, pe care suntem gata să le implementăm la guvernare din 2024, soluții pe care le-am susținut ca membru în Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților dar care nu au fost votate de reprezentanții actualei coaliții!

Testele PISA le-a picat doamna Ligia Deca! Dacă îl va pica și pe acela al majorării salariilor profesorilor cu 20% de la 1 ianuarie 2024, așa cum a promis, nu va avea altă soluție în fața profesorilor, elevilor și părinților decât de a-și da demisia de onoare, cu condiția să o aibă, sau de a fi demisă! Dacă actuala coaliție de guvernare și-o asumă în continuare pe doamna Ligia Deca, atunci acest lucru reprezintă un atentat la sistemul educațional românesc și, implicit, la viitorul copiilor noștri!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]
”Guvernul PSD-PNL-UDMR a ales să pună industriile de care țara are cea mai mare nevoie să plătească nota de plată pentru cheltuielile sale nesăbuite. Astfel, guvernul cu 1,3 milioane de bugetari a decis să strângă suplimentar câte 650 de lei/lună, în medie, de la fiecare angajat […]
“Guvernul Ciolacu demonstrează din nou că nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și păstra puterea, adoptând măsuri care subminează democrația și drepturile fundamentale ale românilor. Pe lângă modificările discriminatorii aduse legii electorale, menite să afecteze libertatea de exprimare în online, regimul PSD-PNL-UDMR a luat […]
Astăzi a fost depusă de către Partidul Oamenilor Tineri cererea de suspendare a uzurpatorului democrației de la Cotroceni. 161 de parlamentari de la AUR, POT și SOS au semnat cererea. În aceste condiții de profundă criză politică și constituțională, poporul român, prin organul său reprezentativ suprem, […]
“PSD-PNL-UDMR nu par să priceapă absolut nimic. După ce în 2023 au încercat să limiteze folosirea numerarului, dar au renunțat ca urmare a reacției românilor, aceiași iresponsabili aflați la guvernare vor acum să vină cu un nou proiect pentru limitarea plăților cash. În 2023, AUR a […]