Alianța AUR a marcat un nou act de unire

Alianța pentru Unirea României (AUR) a organizat o conferință de presă extraordinară marcând un moment semnificativ în peisajul politic românesc. În cadrul evenimentului, AUR a anunțat că a realizat un nou act de unire, consolidându-și poziția în calitate de forță suveranistă autentică.

„E o zi frumoasă astăzi. Probabil vom organiza genul acesta de evenimente cel puțin o dată pe săptămână. Din ce în ce mai mulți oameni, din ce în ce mai multe formațiuni se alătură partidului AUR, se alătură proiectului AUR. Sunt foarte bucuros că, pe lângă Partidul Republican și Alianța Național Țărănistă, partidul Forța Identității Naționale va semna oficial protocolul de asociere în alianța AUR, într-un pol suveranist autentic,” a declarat George Simion, președintele AUR.

George Simion a subliniat că „proiectul Alianța pentru Unirea Românilor, atât ca partid politic, cât și ca alianță, are la bază 4 piloni: națiunea română, familia, libertatea și credința creștină. Sunt bineveniți alături de noi și cei de alte confesiuni și cei de alte religii, mai ales în contextul actualului conflict din Orientul Mijlociu pe care îl vrem soluționat cât mai rapid”.

Președintele AUR a prezentat, de asemenea, numele importante care s-au alăturat Alianței pentru Unirea Românilor, precum Cristian Terheș, Gheorghe Piperea și Sorin Constantinescu, subliniind diversitatea susținătorilor lor.

Acesta a adăugat că „drumul spre 50% plus 1 din voturile românilor este matematică pură. Vom avea în 2024, în termeni mai războinici așa, două corpuri de armată care se bat. Se va lupta, așa-zisul Bloc Democratic PSD-PNL și veșnicul UDMR, cu polul suveranist coagulat în jurul AUR. Avem nevoie de 50 de deputați și dacă trebuie îi găsim, avem nevoie de 25 de senatori. Avem nevoie de câștigarea alegerilor europarlamentare și după aceea de câștigarea cât mai multor primării și consilii județene și avem nevoie la parlamentare și prezidențiale de 50% plus 1”.

Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a făcut un apel la unitate și colaborare pentru a scoate România din criza politică și socială în care se află. El a subliniat că Alianța AUR nu a fost creată pentru interese personale, ci pentru a servi țara și a o scoate din marasmul în care a fost adusă de guvernanții din ultimii 33 de ani. El a subliniat că este loc pentru toți românii buni și capabili să lucreze pentru țară, fie că aleg să se asocieze cu AUR într-o formă sau alta, în alianța politică sau intrând în partid.

„De ce vrem să facem unirea? Nu mai e nevoie să explicăm, dar numai uniți putem învinge. Acest lucru este absolut cert și îi invităm alături de noi pe toți românii care sunt buni profesioniști, oameni de caracter, simt românește și înțeleg greutatea ceasului istoric prin care trece România, să ni se alăture să vină pe această platformă politică pe care am făcut-o nu pentru noi, ci pentru țară, să se asocieze cu noi într-o formă sau alta, în alianță politică sau intrând în partid, pentru că este loc pentru toți românii buni și capabili să lucrăm pentru țară, pentru scoaterea ei din marasmul în care ne-au băgat guvernanții din ultimii 33 de ani”, a spus Claudiu Târziu.

Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a făcut un apel la unitate și colaborare, subliniind că numai uniți putem să ajutăm România. El a subliniat că AUR nu este un partid închis, ci unul deschis tuturor celor care pot să facă ceva pentru țară.

„Vrem să ne unim pentru că numai uniți putem să îi ajutăm pe români. Nu ținem ușile închise. Dovedim că nu am făcut un partid pentru noi și pentru un grup de apropiați și că suntem deschiși tuturor celor care pot să facă ceva pentru țară. AUR este, așa cum bine vedeți, o forță în permanentă creștere. Lucrul acesta este tot mai vizibil și cu cât forța noastră crește, cu atât mai mulți vin alături de noi. Vom face selecția necesară și îi vom primi pe toți aceia care merită și corespund principiilor și valorilor noastre”, a declarat Claudiu Târziu.

Alături de Partidul Republican și Alianța Național Țărănistă, Partidul Forța Identității Naționale s-a alăturat oficial Alianței AUR și partidul Forța Indentității. Această alianță reprezintă o unitate puternică, care promovează valorile suveraniste și identitare, având ca scop consolidarea unui pol suveranist autentic.

„Consider că această alianță este singura variantă prin care putem să ducem la o schimbare a puterii în România, cea care conduce de 33 de ani. (…) Voi fi aici pentru toți antreprenorii români, avem peste 1 milion de antreprenori români care sunt dezamăgiți de actuala putere, care nu se regăsesc, cărora le-au fost triplate taxele și impozitele de la începutul anului și până în prezent. Mă voi lupta să îi aduc alături de noi. Îmi doresc să trăiesc și copiii mei să se dezvolte într-o țară în care familia tradițională este sfântă. Nu îmi doresc să trăiesc într-o țară în care să existe părinte 1 și părinte 2. (…) În 2024, îmi doresc ca România să aibă un președinte care într-un singur mandat să ajungă peste tot, în toată țara, să facă ocolul României, nu un președinte care în 2 mandate să facă ocolul lumii”, a precizat Ilan Laufer.

Prin acest demers, Alianța AUR se consolidează devenind un pol suveranist autentic.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR plângere la Parchetul General Klaus Iohannis
În AUR vii să dai, nu să iei. Este sloganul nostru încă din momentul în care mișcarea AUR de redeșteptare națională a apărut în spațiul politic românesc. De 4 ani de zile am rezistat în fața tuturor încercărilor făcute de diverse grupuri de interese de a […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a dat startul vineri, 1 martie, campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaților pentru Alegerile Europarlamentare. Dis de dimineață, încă de la ora 8:00, ora României, și 7:00 la Bruxelles, chiar în fața Parlamentului European, primii români au semnat pe […]
alegeri comasate
Odată cu comasarea total neconstituțională, coaliția a decis ca alegerile prezidențiale să aibă loc în luna septembrie, nu în noiembrie așa cum prevede legea în vigoare. Iar Kelemen Hunor, disperat să revină la guvernare, face jocurile partidului unic PNL-PSD. La Camera Deputaților a ajuns un proiect […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI           În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1)  și ale art. 75 din Constituția României, republicată, precum și cu prevederile art. 92 alin. (2) și (4) din Regulamentul Senatului, republicat, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru modificarea și completarea Legii […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (2) și (4) din Regulamentul Senatului, republicat, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată„LEGE pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAȚILOR În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată, și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă înaintăm propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea art. 16 alin. (1) […]