Adrian Costea – Întrebare parlamentară – Aplicarea legii 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ

Adresată: Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Muncii și Protecției Sociale

De către Domnul senator: Adrian Costea

Circumscripţia electorală: 23 Ialomița

Grupul Parlamentar: AUR

Şedinţa Senatului din data de: 22.02.2023

Obiectul interpelării: Aplicarea legii 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar

Stimați domni miniștri ai Guvernului României,

            Am fost contactat în ultima vreme la cabinetul parlamentar din Fetești, oraș cu o însemnată comunitate de lucrători C.F.R., de cetățeni direct interesați de aplicarea legii 195/2020, promulgată de Președintele României. Personalul tânăr dorește să știe dacă în sistem se vor oferi salarii mai atractive decât în prezent, adecvate condițiilor de muncă de la calea ferată; iar cei mai în vârstă doresc să cunoască perspectivele și condițiile privind pensionarea. Liderii sindicali din C.F.R. nu le pot oferi prea multe lămuriri: doar informații transmise pe canalele oficiale. Prezenta interpelare este un demers care va trebui să le aducă informațiile necesare pentru predictibilitatea întregului sistem.

            Solicit răspuns scris la următoarele întrebări:

  1. Care este stadiul discuțiilor din cadrul comisiei interministeriale (Min. Transporturilor, Min. Muncii și Min. Finanțelor Publice) constituită în scopul aplicării noului Statut al Personalului Feroviar?
  2. Este sustenabilă pentru bugetul de pensii aplicarea articolelor 34 și 35 din Statut? De asemenea, politica privind personalul permite înlocuirea celor pensionați?
  3. Consiliile de administrație ale societăților CFR S.A. și C.F.R. Călători, numite de către domnul Ministru al Transporturilor și Infrastructurii, vor susține majorarea bugetelor, mai exact fondul de salarii, astfel încât să se aplice noii coeficienți de ierarhizare?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]