Adrian Costea – Interpelare către Ministrul Educației – Deficitul de profesori de matematică din sistemul de învățământ românesc

Adresată: Ministerului Educației

De către domnul senator: Adrian Costea

Şedinţa Senatului din data de: 22.09.2021

Obiectul interpelării: Deficitul de profesori de matematică din sistemul de învățământ românesc

Stimate domnule Ministru,

De ani buni se constată o penurie de profesori calificați pentru disciplinele reale, tendință manifestată și la nivel european.

În cadrul curriculumului școlar românesc, matematica ocupă o poziție privilegiată, fiind disciplină de examen. Mai mult, pentru absolvenții de clasa a VIII-a, proba scrisă la matematică este decisivă pentru departajarea candidaților la examenele naționale, respectiv repartizarea acestora la liceu.

Raportul internațional TIMMS din anul 2019 avertiza asupra pentru următorul deceniu o criză serioasă a resursei umane calificată pentru aria curriculară ˶Matematică și Științeʺ în privința României.

Această situație alarmantă se resimte și în circumscripția electorală pe care o reprezint. În județul Ialomița, încă din anul 2017 erau încadrați la disciplinele Matematică, Fizică și Chimie profesori pensionari. Inspectorii de specialitate au sesizat în repetate rânduri Ministerul Educației. Zonele rurale din Ialomița nu beneficiază de cadre didactice calificate și la alte discipline, fapt ce aduce după sine rezultate școlare care nu-i pot ajuta pe elevi să-și depășească condiția.

Un fapt îmbucurător este demararea programelor de master didactic, pentru anul școlar 2020-2021 fiind disponibile 400 de locuri subvenționate în centrele universitare din țară, insuficiente însă pentru acoperirea deficitului de profesori pentru disciplinele reale. Prin urmare, vă solicit clarificarea următorului aspect:

Există programe ale Ministerului Educației de formare de cadre didactice care să acopere cererea din sistem? Ați luat în calcul și soluția reconversiei profesionale?


Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată:  Domnului Sándor PETRES, prefect al județului Harghita De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Acțiunile Instituției Prefectului din județul Harghita […]
Adresată: Domnului Tudorel ANDREI, Președinte al Institutului Național de Statistică De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Distribuția pe localități a […]
Adresată: Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Preşedintelui ANPM Laurențiu-Alexandru PĂȘTINARU, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea FECHET   De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Perioada de stocare și de prelucrare maximă […]
Adresată: Domnului Ministru al Apărării, Angel TÎLĂR, De către: Senator AELENEI Evdochia Circumscripția: nr. 14, Constanţa Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul întrebării: protejarea cetățenilor județului Constanța Stimate domnule Ministru,           Mă adresez dumneavoastră în contextul războiului nemilos al […]
Adresată: Autorității de Supraveghere Financiară, Președintelui Nicu Marcu De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Companiile de reasigurări Stimate domnule Președinte Nicu Marcu, Printre principalele modalități de protecție împotriva unor pierderi financiare considerabile […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul afacerilor externe Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul muncii și solidarității sociale Doamnei Ligia DECA, ministrul educației Domnului Alexandru RAFILA, ministrul sănătății De către Domnul senator: Dorinel COSMA Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani Grupul Parlamentar: A.U.R. Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul […]