Adresată: Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
De către Domnul/doamna senator: Adrian Costea
Circumscripţia electorală: 23 Ialomița
Grupul Parlamentar:
Şedinţa Senatului din data de: 15 decembrie 2021
Obiectul interpelării: Investiții necesare relansării traficului feroviar în regiunea de Sud-Est a României
Stimate domnule ministru,
Interpelarea mea debutează cu considerații privind situației stației CFR Slobozia, renovată în anul 2015. În ciuda acestui amplu proiect de modernizare, gara din Slobozia, deși deservește o reședință de județ cu o populație de peste 50 000 de locuitori, și-a pierdut din importanța pe care o avea în trecut. În plus, gara din municipiul ialomițean poate avea și un rol strategic și în domeniul traficului de marfă: electrificarea liniei Slobozia-Urziceni-București Nord ar putea transforma-o într-o alternativă viabilă pentru decongestionarea traficului de pe magistrala București-Constanța.
Una dintre problemele sesizate este traficul de călători de la Slobozia la Ciulnița, nod feroviar, realizat cu automotoare vechi, care întâmpină dese ori probleme tehnice.
De asemenea, stația CFR Slobozia nu mai poate oferi călătorilor legături cu alte două noduri feroviare- Fetești și Țăndărei. Un tren care asigură transportul la Fetești, al doilea municipiu ca mărime din județ, ar fi în avantajul locuitorilor din Ialomița. În cazului nodului Feroviar de la Țăndărei, călătorii sunt privați de legătura cu regiunea Moldovei.
Închei cu speranța că problemele sesizate ar putea constitui obiective de investiții prioritare pentru Ministerul pe care îl conduceți, necesare relansării traficului atât de călători, cât și de marfă în regiunea de Sud-Est.
Nu există răspunsuri