Acatrinei Dorel și Pușcașu Florin – interpelare parlamentară către Guvernul României – Care este data la care vor fi eliminate vizele pentru cetățenii românii care călătoresc în SUA?

Adresată:  Domnului Prim-ministru FLORIN CÎȚU

De către:  dl. Deputat Acatrinei Dorel Gheorghe

                    dl. Deputat  Pușcașu Lucian Florin

Circumscripția electorală nr.35, Suceava,

Grup Parlamentar AUR

Obiectul interpelării: Care este data la care vor fi eliminate vizele pentru cetățenii români care călătoresc în SUA?

Domnule prim-ministru,

                Legislaţia europeană prevede reciprocitate între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii în  domeniul liberei circulatii a persoanelor, situație în care toți cetățenii Uniunii pot circula fără vize și fără restricții în Statele Unite ale Americii. Cetățenii români sunt însă discriminați, la fel cum se întâmplă în cazul facilităților Spaţiului Schengen, fiind lipsiți de drepturile cetățenilor europeni atît în interiorul Uniunii Europene, cît și în relația cu SUA.

Astfel, aderarea noastră la spațiul Schengen este un drept ce decurge din calitatea de stat membru al Uniunii Europene și a devenit un subiect extrem de sensibil, întrucât este un drept generat de apartenența noastră la Uniunea Europeană care a început la  01.01.2007, dar care întârzie nejustificat să se concretizeze și pentru cetățenii români.

Recent ministrul de externe a declarat în spațiul public referitor la ridicarea vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în SUA:

“Plafonul ratei de refuz prevăzut de legislaţia americană, adică transpus în procent de număr de vize care nu sunt acordate atunci când se fac aplicaţii pentru această viză de scurtă şedere în Statele Unite, plafonul acesta este de 3% din numărul total de solicitări. În momentul de faţă, noi nu suntem la acest plafon. (…) În momentul de faţă, suntem în jur de 9 – 10%”. a afirmat Aurescu.

Domnule prim-ministru, nu cetățenii români sunt de vină pentru acest eșec al politicii externe românești, această situaţie fiind imputabilă, în primul rând, autorităților române!

Față de această situație, Domnule ministru, vă rog să precizați, pentru corecta informare a cetățenilor, un răspuns concret la urmatoarea interpelare :

  Care este data la care cetățenii români vor putea circula fără vize în Statele Unite ale Americii ?

Solicit răspuns în scris și oral.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]