
Vicepreședintele Grupului ECR, europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, care a moderat cel de-al treilea panel al conferinței la nivel înalt „Alegerile anticipate: Revenirea democratică la vot a cetățenilor europeni”, de miercuri de la Bruxelles, a evidențiat, în discursul său, rolul alegerilor anticipate în restabilirea reprezentativității democratice și a încrederii cetățenilor în instituțiile politice.
„Atunci când voința poporului nu mai corespunde reprezentării sale politice în Parlament, alegerile anticipate pot deveni necesare! În caz contrar, riscăm să pierdem un principiu constituțional fundamental: mandatul poporului! Principiul reprezentării! În România, încrederea publică în instituțiile politice este profund zdruncinată. Potrivit unui sondaj recent, 88% dintre cetățeni au declarat că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Acest lucru reflectă o criză profundă de încredere politică și ridică o întrebare fundamentală: cum pot instituțiile democratice să pretindă că reprezintă poporul dacă cetățenii nu mai cred că opțiunile lor politice le reflectă aspirațiile?”, a subliniat eurodeputatul AUR.
În opinia lui Gheorghe Piperea, tensiunile politice evidențiate de alegerile prezidențiale din România demonstrează cât de important este ca instituțiile democratice să rămână conectate la voința electoratului.
„Și totuși, un partid care înregistrează 40% în sondaje nu are niciun loc la masa guvernării. Atunci când o țară se confruntă cu probleme grave – în pofida eforturilor susținute ale cetățenilor săi, a resurselor bogate și a oportunităților externe – poate fi necesară o schimbare a guvernului înainte de încheierea mandatului. În caz contrar, riscăm să pierdem un alt principiu democratic esențial: responsabilitatea”, a mai susținut Gheorghe Piperea.
Europarlamentarul AUR a mai spus că exercitarea puterii presupune asumarea consecințelor deciziilor politice și că cetățenii trebuie să dispună de instrumente democratice prin care să poată sancționa lipsa rezultatelor.
„Puterea politică nu este un privilegiu lipsit de consecințe. Este o responsabilitate. Atunci când cei aflați la putere eșuează în mod repetat să livreze rezultate, cetățenii trebuie să dispună de mijloace democratice credibile pentru a cere o schimbare. Să spunem lucrurilor pe nume: a lăsa un șofer beat la volan nu aduce stabilitate. Înseamnă a lăsa autobuzul să se izbească de un zid cu o viteză de 200 de kilometri pe oră. Democrația nu ar trebui să ne oblige să așteptăm producerea accidentului înainte de a avea dreptul să schimbăm șoferul.
Alegerile anticipate fac parte din democrația parlamentară în întreaga UE, cu condiția respectării Constituției. Ele pot oferi o cale de ieșire din criză mai sănătoasă din punct de vedere politic, economic și social decât permiterea agravării unei crize profunde de legitimitate. Acestea oferă cetățenilor oportunitatea de a reînnoi mandatul celor aflați la putere – sau de a-l retrage”, a explicat Piperea.
Vicepreședintele Grupului ECR a mai atras atenția că votul nu trebuie redus la o simplă procedură electorală, ci trebuie înțeles ca principalul instrument prin care cetățenii își pot exprima așteptările, nemulțumirile și dorința de schimbare.
„ Alegerile prezidențiale din România ne reamintesc faptul că votul nu este doar un exercițiu procedural. Este un instrument fundamental prin care cetățenii își exprimă așteptările, frustrările și dorința de schimbare. Alegerile anticipate nu înseamnă doar schimbarea guvernelor. Ele vizează restabilirea reprezentativității, asigurarea responsabilității politice și reclădirea încrederii publice.
Căci, atunci când cetățenii își pierd încrederea în procesul electoral, însăși democrația este pusă în pericol. Iar atunci când instituțiile democratice nu mai reflectă voința poporului, consultarea din nou a cetățenilor trebuie să rămână o opțiune constituțională legitimă”, a încheiat eurodeputatul AUR.