Au trecut mai bine de cinci luni de când Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Cinci luni de negocieri, desemnări de premier, încercări eșuate de învestire și promisiuni privind stabilitatea României.
Și unde ne aflăm astăzi? Exact în același punct în care ne aflam acum o lună, acum două luni sau imediat după căderea Guvernului.
Aceleași partide discută despre aceleași formule de guvernare. Aceiași lideri negociază aceleași funcții și aceleași majorități parlamentare. Aceiași oameni care au condus România în ultimii ani ne explică, din nou, că doar ei pot salva țara.
Există, totuși, o schimbare importantă. Linia roșie de ieri a devenit astăzi verde. Mâine poate fi roz, poimâine albastră, apoi galbenă sau mov. Dacă mai continuăm puțin, vom avea un adevărat curcubeu al liniilor politice peste care nimeni nu trebuia să treacă. Un lucru este însă cert: AUR, ca partid parlamentar ales de români nu are voie să fie parte din guvernare sau să susțină un guvern.
Principiile sunt negociabile, declarațiile sunt uitate, promisiunile sunt abandonate. Singurul lucru care rămâne constant este dorința de a păstra controlul asupra puterii.
Între timp, România plătește factura.
În ultimele zile, îi auzim pe liderii PSD, PNL și USR vorbind cu o preocupare aproape solemnă despre economie, stabilitate, responsabilitate și interes național.
„Este timpul să reconstruim.” „A venit vremea să relansăm economia.” „Trebuie să redăm încrederea investitorilor.”
Dar eu îi întreb un lucru foarte simplu: dacă economia, stabilitatea și interesul național au fost întotdeauna prioritățile dumneavoastră, cum ați reușit să aduceți România în această situație? Cine a guvernat până acum? Cine a construit bugetele? Cine a decis creșterile de taxe și impozite? Cine a negociat PNRR? Cine a promis reforme și cine a amânat investiții?
Nu AUR a condus România în ultimii ani. PSD, PNL și USR au participat, în diferite formule, la guvernările ale căror decizii trebuie evaluate astăzi. Acum, după ce au contribuit la situația economică și bugetară actuală, vin în fața românilor și ne spun că „a venit vremea” să repare lucrurile.
Ce înseamnă asta? Că abia săptămâna trecută au descoperit problemele României? Că până acum nu au știut ce se întâmplă în țara pe care au guvernat-o?
Nu poți să te prezinți drept salvator fără să explici mai întâi ce responsabilitate ai pentru situația pe care promiți să o repari.
Să luăm exemplul impozitelor pe locuințe. România este una dintre țările europene cu cea mai ridicată rată a proprietății asupra locuinței, dar acest lucru nu înseamnă automat prosperitate. Numeroase familii locuiesc în spații supraaglomerate, în case vechi, cu probleme de eficiență energetică sau cu dotări insuficiente. Pentru multe familii, locuința nu reprezintă o investiție financiară, ci singura formă de siguranță pe care o au. Și tocmai asupra acestei siguranțe se îndreaptă presiunea fiscală.
Astăzi, PSD încearcă să transfere responsabilitatea pentru modificările impozitării proprietăților către PNL, USR și angajamentele din PNRR.
Dar să ne amintim câteva lucruri. La 15 iulie 2022, Guvernul Nicolae Ciucă, susținut de PSD și PNL, a adoptat Ordonanța nr. 16/2022, care modifica inclusiv regulile de impozitare a proprietăților. Documentul a fost contrasemnat de ministrul Finanțelor de atunci, Adrian Câciu, reprezentant al PSD.
Acestea nu sunt interpretări politice. Sunt documente oficiale. PSD nu poate șterge din propria istorie guvernamentală deciziile pe care le-a luat împreună cu PNL.
Când au fost luate deciziile, erau împreună la guvernare. Acum, când trebuie plătită nota de plată, fiecare încearcă să arate spre celălalt.
Și mai avem o contradicție. PSD a declarat că nu va vota un guvern din care nu face parte. Acum, discuțiile politice arată că partidul analizează și formule în care ar putea susține un executiv fără participare directă.
Ce s-a schimbat? S-au schimbat problemele românilor? A fost prezentat un program economic fundamental diferit? Au fost explicate măsurile prin care vor fi protejate veniturile populației?
Sau s-a schimbat doar calculul politic?
Nu poți să îi dai votul unui guvern de conjunctură, să îi asiguri majoritatea și apoi să pretinzi că nu ai nicio responsabilitate pentru ceea ce face. Nu poți invoca responsabilitatea pentru a instala un executiv și apoi să invoci opoziția pentru a te dezice de consecințele guvernării.
Ultima desemnare de premier ridică alte întrebări care merită răspunsuri publice. După cinci luni de criză, Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un nou guvern.
Cine l-a propus, de fapt, pe Luca Niculescu? Care dintre partidele consultate a susținut această variantă? Ce majoritate parlamentară a fost identificată înainte de desemnare? Dacă niciun partid nu și-a asumat public propunerea, președintele trebuie să explice criteriile și discuțiile care au fundamentat alegerea.
Nu contest dreptul constituțional al președintelui de a desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru. Contest lipsa de claritate politică după cinci luni de încercări eșuate.
Mai mult, după desemnare, Luca Niculescu a anunțat pe Facebook că lucrează la programul de guvernare și că pornește de la întrebarea privind așteptările cetățenilor de la viitorul executiv.
Consultarea cetățenilor nu este, în sine, o problemă. Dimpotrivă. Problema este că România traversează o criză economică, politică și socială prelungită, iar după atâtea luni de negocieri ne-am fi așteptat ca noul premier desemnat să prezinte deja o direcție clară, priorități concrete și un proiect politic susținut de o majoritate identificabilă.
Ce măsuri propune pentru reducerea deficitului? Ce taxe intenționează să păstreze sau să modifice? Ce investiții vor fi prioritare? Cum va proteja puterea de cumpărare? Cine va susține aceste măsuri în Parlament?
Un program de guvernare nu este o colecție de formule frumoase despre stabilitate și responsabilitate. Este un angajament politic care trebuie să conțină măsuri, termene, resurse și rezultate. Iar PSD, PNL și președintele Nicușor Dan au obligația să explice ce au negociat, ce formulă de guvernare susțin și ce responsabilități sunt pregătiți să își asume.
România nu își mai permite încă un experiment politic construit pentru a supraviețui câteva săptămâni sau câteva luni.
În toată această perioadă, românii nu au trăit din negocieri politice. Au plătit facturi mai mari. Au suportat creșteri de prețuri. Au încercat să își păstreze afacerile și locurile de muncă. Au așteptat decizii privind investițiile, veniturile și serviciile publice.
Un pensionar nu poate amâna plata medicamentelor până când PSD și PNL se înțeleg asupra unei formule de guvernare. O familie nu poate suspenda plata facturilor până când președintele găsește un premier acceptat de partide. Un antreprenor nu își poate construi bugetul pe promisiunea că, la un moment dat, va exista stabilitate.
Cinci luni de criză politică nu înseamnă doar cinci luni pierdute în Parlament. Înseamnă cinci luni de incertitudine pentru milioane de români. Și este cu atât mai greu de acceptat cu cât ne aflăm în fața acelorași discuții, purtate de aceiași oameni, cu aceleași soluții prezentate sub ambalaje noi.
AUR a susținut încă din luna mai că, dacă actuala configurație parlamentară nu mai poate genera o majoritate stabilă, soluția democratică este organizarea alegerilor anticipate, în condițiile prevăzute de Constituție. Alegerile anticipate nu sunt o tragedie națională. Nu reprezintă un eșec al democrației. Sunt unul dintre mecanismele prin care o democrație poate ieși dintr-un blocaj politic.
Un guvern are nevoie de mai mult decât voturile necesare instalării. Are nevoie de o majoritate coerentă, de un program asumat și de capacitatea de a guverna. Iar dacă actualul Parlament nu poate oferi aceste condiții, atunci cetățenii trebuie să aibă posibilitatea să decidă o nouă configurație parlamentară.
Închei cu o întrebare adresată președintelui Nicușor Dan și liderilor PSD, PNL și USR: câte luni mai trebuie să treacă pentru a recunoaște că aceleași negocieri nu produc un rezultat diferit?
România nu are nevoie de încă o linie roșie, verde sau de orice altă culoare. Nu are nevoie de încă un premier care să înceapă negocierile de la zero și nici de partide care să voteze un guvern dimineața și să se declare în opoziție seara.
România are nevoie de decizii, responsabilitate și o direcție politică asumată. Cinci luni au trecut. Ei au rămas la negocieri. România a rămas cu factura.
Dacă puteți forma o majoritate, asumați-vă guvernarea și consecințele ei. Dacă nu puteți, întoarceți-vă la votul românilor!
