
În aceste zile, universitățile din întreaga țară își redeschid porțile pentru un nou an universitar, însă România îl începe de pe ultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani cu studii superioare: doar 23,2%, față de media europeană de 44,1%. AUR cere Ministerului Educației și instituțiilor responsabile măsuri concrete: finanțare predictibilă pentru universități, sprijin pentru studenții vulnerabili, extinderea învățământului superior dual și corelarea locurilor finanțate de stat cu necesarul real de specialiști al României.
Problemele continuă și după terminarea facultății. În 2025, rata de ocupare a absolvenților recenți din România era de numai 72,7%, printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. În același timp, pentru anul universitar 2026–2027 sunt prevăzute aproape 70.000 de locuri bugetate la licență, dar numai 1.000 în învățământul superior dual.
La fel de gravă este problema abandonului. Pentru studenții din familii cu venituri reduse sau din mediul rural, costurile pentru chirie, cămin, masă și transport pot ajunge să decidă dacă își continuă sau abandonează studiile.
AUR propune finanțare multianuală și predictibilă pentru universități, corelarea unei părți a locurilor finanțate de stat cu necesarul real de specialiști, extinderea învățământului superior dual și a stagiilor reale de practică, susținerea burselor și a studenților vulnerabili și investiții în cercetare și tehnologii avansate.
În plus, AUR cere publicarea anuală, pentru fiecare domeniu, a datelor privind inserția profesională a absolvenților. Statul trebuie să știe câți ingineri, medici, profesori și specialiști va avea nevoie România și dacă facultățile finanțate din bani publici îi pregătesc pentru economia reală.
România nu duce lipsă de tineri capabili. Problema este un sistem care îi pierde pe drum sau îi pregătește fără să le ofere suficiente perspective după absolvire. Guvernul și Ministerul Educației trebuie să treacă de la declarații la obiective măsurabile privind accesul la studii, abandonul universitar, sistemul dual, cercetarea și angajarea absolvenților.