Silegeanu Cătălin – Interpelare – Emigrarea românilor și extinderea contingentului de lucrători străini

Adresată: Prim-ministrului interimar al României, domnul Ilie-Gavril Bolojan

De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor

Obiectul interpelării: Emigrarea românilor și extinderea contingentului de lucrători străini

Domnule prim-ministru,

Ministerul Muncii a comunicat că numărul contractelor active ale cetățenilor din afara Uniunii Europene a crescut de la 57.667, pe 31 decembrie 2021, la 176.394, pe 27 mai 2026. Pentru anul 2026, Guvernul a aprobat încă 90.000 de lucrători nou-admiși, iar OUG nr. 32/2026 permite suplimentarea contingentului.

În sens opus, numărul românilor angajați în străinătate prin agenții de plasare a urcat de la 21.313 în 2023 la 43.826 în 2025. Cifra surprinde numai contractele intermediate oficial, deoarece Ministerul Muncii recunoaște că nu deține date complete despre românii plecați.

Ministerul indică printre cauzele deficitului de personal condițiile precare, salariile sub așteptările candidaților, distanța față de domiciliu și veniturile mai mari oferite în străinătate. Totuși, răspunsul se încheie cu ideea că exodul „nu poate fi oprit”, deoarece primează libertatea alegerii locului de muncă. Formularea confundă dreptul la liberă circulație cu răspunderea Guvernului pentru motivele economice ale plecării.

Deficitul reclamat de angajatori privește în mare parte ocupații slab calificate, precum manipulanți de mărfuri, ajutori de bucătar, muncitori în construcții, curieri, lucrători comerciali și personal pentru curățenie. Extinderea accesului lucrătorilor străini, înaintea îmbunătățirii salariilor și condițiilor oferite, poate perpetua modelul locurilor de muncă ieftine care îi determină pe români să plece.

Vă solicit să comunicați:

  1. Fundamentarea contingentului de 90.000 de lucrători aprobat pentru 2026 și a unei eventuale suplimentări;
  2. Măsurile prin care Guvernul va face competitive salariile și condițiile de muncă din domeniile care folosesc masiv personal din afara Uniunii Europene, cu indicarea termenelor, bugetelor, beneficiarilor și anului în care necesarul anual de lucrători importați ar urma să înceapă să scadă.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Prim-ministrului interimar al României, domnul Ilie-Gavril Bolojan De către […]
Comisia de Muncă „Dimitrie Gusti” AUR consideră că eficiența politicilor […]