Adresată: Domnului Ilie-Gavril Bolojan, Premier interimar al României
De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES
Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu
Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
Obiectul interpelării: Clarificarea situației de la Valea Dobra și analizarea suspendării proiectului până la evaluarea completă a riscurilor asupra populației și mediului
STIMATE DOMNULE PRIM-MINISTRU
Revin asupra proiectului din Valea Dobra, județul Sibiu, în urma răspunsurilor primite la demersurile parlamentare anterioare și a informațiilor apărute ulterior în spațiul public. În răspunsurile oficiale transmise Parlamentului, autoritățile au precizat că documentația analizată viza exploatarea rocilor și prelucrarea lor primară, fără procesare industrială a magneziului și fără procese chimice sau hidrometalurgice.
La 9 septembrie 2026, compania care dezvoltă proiectul a anunțat însă obținerea licenței de exploatare pentru Valea Dobra și a prezentat public un proiect industrial integrat Rășinari–Săliște, care include exploatarea resursei, transportul acesteia și procesarea ulterioară la Săliște, în cadrul unei investiții de peste 400 de milioane de euro.
În aceste condiții, apare o întrebare esențială: ce a cunoscut și ce a evaluat, în realitate, statul român înainte de aprobarea licenței de exploatare?
Totodată, informații apărute în spațiul public ridică probleme privind exploatarea serpentinitului, posibila prezență a fibrelor asbestiforme, transportul materialului și impactul asupra aerului, solului, apelor, terenurilor agricole și comunităților din Mărginimea Sibiului. Aceste aspecte trebuie verificate oficial de instituțiile competente.
În acest context, vă solicit să răspundeți punctual următoarelor întrebări:
1. Ce configurație completă a proiectului Valea Dobra–Săliște era cunoscută autorităților înainte de aprobarea licenței de exploatare? Când și prin ce documente au fost informate instituțiile statului despre legătura dintre exploatarea din Valea Dobra, transportul materialului și instalația industrială de la Săliște?
2. Cum explicați diferența dintre răspunsul oficial transmis Parlamentului, potrivit căruia proiectul analizat nu presupunea procesare industrială sau procese chimice, și proiectul integrat prezentat în prezent de beneficiar?
3. Ce evaluări privind sănătatea populației au fost realizate înainte de aprobarea licenței și a fost verificată explicit posibila prezență a fibrelor asbestiforme în materialul care urmează să fie extras, concasat, transportat și procesat?
4. A fost evaluat impactul cumulat al întregului proiect de exploatare, concasare, transport, procesare și infrastructură asupra comunităților, ariilor protejate, aerului, solului și resurselor de apă? Dacă aceste componente au fost analizate separat, cine garantează că impactul total nu este subestimat?
5. Cine își asumă, la nivel guvernamental și instituțional, răspunderea pentru aprobarea licenței înainte ca amploarea proiectului industrial prezentat în prezent de beneficiar să fie clarificată public?
6. Va solicita Guvernul reverificarea completă a documentației și va analiza suspendarea etapelor ulterioare de autorizare sau punere în exploatare până la clarificarea tuturor riscurilor pentru populație și mediu?
Nu solicit un nou răspuns general privind „respectarea legislației în vigoare”. Solicit să precizați concret ce știa statul înainte de acordarea licenței, ce a fost efectiv evaluat și ce măsuri poate lua Guvernul dacă proiectul analizat de autorități nu corespunde în totalitate proiectului prezentat public de beneficiar.
Dezvoltarea economică și valorificarea resurselor naturale nu pot justifica expunerea populației la riscuri insuficient evaluate. Dacă există neclarități serioase privind ceea ce a fost analizat și autorizat, acestea trebuie lămurite înainte ca proiectul să avanseze și înainte de apariția unor efecte potențial ireversibile.

Comments are closed