Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels consideră revoltătoare problemele identificate de Curtea de Conturi în privința recalculării greșite a pensiilor pentru peste două milioane de beneficiari. Parlamentarul cere ca pensionarii care au primit mai puțin trebuie să își primească integral drepturile, iar pentru cei care au primit sume mai mari trebuie găsită o soluție legală care să nu presupună executarea silită.
„Scandalul recalculării pensiilor a depășit orice limită acceptabilă. După ce milioane de dosare au ajuns sub semnul întrebării din cauza problemelor constatate de Curtea de Conturi, sute de mii de pensionari care ar fi primit sume mai mari riscă acum să fie puși să dea banii înapoi și, în anumite situații, să ajungă inclusiv în proceduri de executare silită.
Este inadmisibil ca pensionarul să plătească pentru greșeala instituției. Oamenii nu și-au calculat singuri pensiile, nu au construit softul CNPP, nu au introdus datele în sistem și nu și-au stabilit singuri cuantumul. Statul le-a emis deciziile, statul le-a virat banii, iar acum tot statul riscă să vină peste ei pentru a recupera propriile erori.
Curtea de Conturi a identificat suspiciuni privind punctaje mai mici decât cele cuvenite pentru 2.211.060 de beneficiari și punctaje mai mari în 574.060 de cazuri. Auditul indică inclusiv probleme ale sistemului informatic și nepreluarea integrală a unor date necesare recalculării. Vorbim despre deficiențe care nu mai pot fi expediate drept simple greșeli de birou.
Iar tabloul devine revoltător când aflăm că, în timp ce pensionarii sunt puși pe drumuri și există oameni care trimit petiții după petiții pentru a-și rezolva problemele, Curtea de Conturi a constatat și acordarea unor sporuri de confidențialitate la unele case teritoriale de pensii, ajungând până la 1.520 de lei. Auditorii au dispus recuperarea sumelor considerate plătite necuvenit. Sindicatul susține, în replică, faptul că sporurile vizate au fost acordate în baza unor hotărâri judecătorești și contestă ideea unei culpe personale a angajaților.
AUR cere oprirea oricărei tentative de a transforma pensionarii în vinovații acestui dezastru. Mai întâi trebuie reverificate individual dosarele, stabilite exact erorile și identificată răspunderea celor care au gestionat recalcularea. Pensionarii care au primit mai puțin trebuie să își primească integral drepturile, iar pentru situațiile în care instituția a plătit greșit trebuie găsită o soluție legală care să nu arunce asupra oamenilor consecințele incompetenței administrative.
Nu acceptăm imaginea unui stat care greșește calculul, nu răspunde oamenilor, apoi trimite nota de plată tot pensionarului.
Înainte să puneți poprire pe pensia unui om care a muncit o viață, spuneți cine răspunde pentru milioanele de dosare puse sub semnul întrebării. Cine răspunde pentru soft? Cine răspunde pentru verificări? Cine răspunde pentru banii plătiți greșit?
AUR solicită conducerii CNPP și Ministerului Muncii să prezinte public amploarea exactă a erorilor, procedura prin care vor fi reverificate dosarele și măsurile prin care pensionarii vor fi protejați până la clarificarea fiecărui caz. Raportul Curții de Conturi trebuie urmat de răspundere instituțională, nu de executarea celor care nu au nicio vină pentru modul în care le-a fost calculată pensia.
Pensionarii nu sunt debitorii incompetenței statului. Nu ei trebuie executați pentru greșelile Casei de Pensii. Răspunderea trebuie căutată la cei care au produs, administrat și tolerat acest dezastru”, a declarat deputatul AUR, Ramona Ioana Bruynseels.

Comments are closed