Adresată: Ministrului interimar al Transporturilor și Infrastructurii, domnul Radu-Dinel Miruță
De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul interpelării: Scorul managerial de 99,74% la CFR Călători, remunerația de mandat și raportarea corectă a performanței
Domnule ministru,
Raportul administratorilor Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA pentru anul 2025 prezintă o contradicție care necesită verificarea autorității publice tutelare.
Compania a beneficiat în 2025 de o compensație de serviciu public de 2,033 miliarde lei, față de un necesar calculat la 2,293 miliarde lei. La sfârșitul aceluiași exercițiu financiar, raportul consemnează o pierdere de 43,402 milioane lei, reducerea veniturilor totale cu 198,235 milioane lei față de 2024, scăderea cu 10,43% a numărului de călători, diminuarea cu 12,37% a parcursului călătorilor și reducerea cu 7,57% a parcursului trenurilor.
Situația materialului rulant confirmă dificultățile operaționale. Dintr-un parc inventar de 1.088 unități de material rulant motor, numai 380 figurau în parcul activ, gradul de utilizare fiind de 34,93%, iar vechimea medie de 56 de ani. În cazul vagoanelor, parcul activ era de 928 de unități dintr-un inventar de 1.927, iar numărul reparațiilor a coborât de la 352 în 2024 la 124 în 2025. Datoriile totale raportate se ridicau la aproximativ 1,295 miliarde lei, dintre care 504,396 milioane lei către furnizori și creditori diverși și 72,273 milioane lei reprezentau obligații restante.
Cu toate acestea, raportul calculează pentru administratorii executivi și neexecutivi un indice global de performanță de 99,74%, calificat „Foarte bine”. Rata de creștere a cifrei de afaceri avea o țintă de 6%, o valoare realizată de minus 7,12% și o rată brută de realizare de 0%, însă valoarea finală a indicatorului a devenit 100%. Lichiditatea curentă a fost de 0,35 față de ținta de 1,00, însă indicatorul final a devenit tot 100%. Marja netă a fost de minus 0,85%, iar gradul de utilizare a fondurilor pentru reparațiile vagoanelor a fost de 42,70%, față de ținta de 93,50%. Și aceste rezultate au fost transformate în realizări de 100% prin raportarea la indicele de asigurare a finanțării publice.
Subfinanțarea serviciului public poate explica o parte dintre dificultățile companiei. Ea nu poate înlocui evaluarea deciziilor aflate sub controlul administratorilor și directorilor și nici nu poate transforma automat ratarea unor ținte în performanță integrală.
În aceste condiții, vă solicit următoarele informații pentru perioada 2021–2025 și pentru anul 2026 până la data răspunsului:
1.Cum a fost calculat indicele global de performanță de 99,74% și cine a verificat corectitudinea calculului? Pentru fiecare indicator financiar și nefinanciar, vă solicit un tabel care să cuprindă obiectivul anual, rezultatul efectiv, rata brută de realizare, indicele de realizare a finanțării publice, valoarea finală atribuită indicatorului, ponderea sa și contribuția la scorul global. Explicați formula prin care rezultate brute de 0%, 35,47%, 36,09% sau 45,67% au devenit rezultate finale de 100%. Precizați distinct care indicatori depind direct de nivelul compensației publice și de ce aceeași corecție a fost aplicată cifrei de afaceri, lichidității, creanțelor, rentabilității, reparațiilor și utilizării capacității de transport.
2.A produs scorul de 99,74% efecte asupra remunerației administratorilor și directorilor? Indicați, pentru fiecare persoană și funcție, indemnizația fixă, componenta variabilă, beneficiile, sumele plătite, sumele aprobate și eventualele provizioane constituite în anii 2023–2026. Precizați dacă pentru performanța aferentă anului 2025 a fost calculată, aprobată sau achitată o componentă variabilă și comunicați valoarea, data și temeiul fiecărei plăți. Vă solicit interpretarea juridică a Ministerului asupra art. 37 alin. (3) și alin. (4^2), respectiv art. 38 alin. (2) și alin. (2^1) din OUG nr. 109/2011, în forma modificată prin Legea nr. 158/2025. Arătați dacă excepția aplicabilă societăților care îndeplinesc condițiile art. 28 alin. (2) înlătură condițiile referitoare la absența pierderilor și a datoriilor restante, profitabilitatea minimă și creșterea cifrei de afaceri.
3.Care este rezultatul financiar al CFR Călători pentru anul 2025? Raportul menționează o pierdere de 43,402 milioane lei, dar utilizează în calculul unor indicatori valoarea de minus 27,370 milioane lei sub denumirea de „profit net”. Vă solicit reconcilierea celor două valori și explicarea tratamentului aplicat impozitului minim pe cifra de afaceri și celorlalte impozite.
4.Care este expunerea financiară totală a statului rezultată din datoriile și necesarul de recapitalizare al companiei? Prezentați datoriile la sfârșitul fiecărui an, împărțite între obligații curente și restante, bugetul general consolidat, societăți de stat, furnizori privați, instituții de credit și alți creditori. Raportul companiei menționează o subcompensare de 2,144 miliarde lei pentru perioada 2019–2024 și un necesar minim de recapitalizare de 1,5 miliarde lei, rezultate din testul investitorului privat prudent întocmit de KPMG Advisory. Transmiteți testul, scenariile analizate, hotărârile Ministerului și corespondența purtată cu Ministerul Finanțelor, Consiliul Concurenței și Comisia Europeană. Indicați data notificării măsurii, stadiul procedurii, condițiile recapitalizării și riscul ca aceasta să fie calificată drept ajutor de stat incompatibil.
5.Ce măsuri a dispus Ministerul după evaluarea rezultatelor din 2025 și a raportării la 30 iunie 2026? La jumătatea anului 2026, lichiditatea curentă era de 0,42, raportul datorii/EBITDA ajunsese la 5,26, gradul de utilizare a capacității de transport era de 38,02%, iar utilizarea fondurilor pentru mentenanța materialului rulant motor și a vagoanelor era de 14,70%, respectiv 37,68%. Prezentați calendarul lunar de recuperare până la 31 decembrie 2026, persoanele responsabile și pragurile care pot conduce la revocarea conducerii. Explicați de ce bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2026 nu era aprobat la 30 iunie, cum au putut fi monitorizați indicatorii legați de buget în lipsa acestuia și cine răspunde pentru întârziere.
Solicit prezentarea datelor în format tabelar, distinct pentru fiecare an. Documentele care conțin date cu caracter personal pot fi transmise în formă anonimizată. Pentru orice informație refuzată ca fiind confidențială, vă solicit indicarea punctuală a temeiului juridic, a perioadei de protecție și transmiterea unei versiuni neconfidențiale sau agregate.

Comments are closed