Adresată: Domnului Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor
În atenția, Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Alexandru Petrescu
De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul întrebării: Vânzările și dosarele de daună ale asigurătorilor RCA supravegheați în alte state
Stimate domnule președinte,
Axeria Iard, Hellas Direct și Anytime, societăți autorizate și supravegheate în Franța, Cipru și Grecia, ar fi depășit împreună 25% din contractele RCA aflate în vigoare și s-ar fi apropiat de 30% din vânzările lunilor iulie și august 2026. În august, prima medie a Hellas Direct era de aproximativ 875 de lei, față de media pieței de 1.335 de lei și de 1.665 de lei în cazul Groupama.
- Câte contracte RCA au vândut Axeria Iard, Hellas Direct și Anytime în perioada ianuarie–august 2026 și care este valoarea primelor brute subscrise de fiecare societate? Vă rog să transmiteți datele lunar, cu precizarea cotei de piață, primei medii, categoriei vehiculelor asigurate și distribuției teritoriale a contractelor.
- Câte dosare de daună au fost deschise pentru polițele emise de fiecare dintre cele trei societăți, câte au fost achitate, respinse sau rămân nesoluționate, care este durata medie de plată și câte petiții au fost înregistrate? Vă rog să precizați informațiile pe care ASF le primește de la autoritățile din statele de origine și procedura aplicabilă dacă apar întârzieri la despăgubire ori dificultăți financiare.

Comments are closed