Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Poziția oficială a statului român privind aplicarea Pactului european pentru migrație și azil și obligațiile asumate în cadrul mecanismului de solidaritate

Către: Guvernul României, domnului Ilie Bolojan, Prim-ministru interimar

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Poziția oficială a statului român privind aplicarea Pactului european pentru migrație și azil și obligațiile asumate în cadrul mecanismului de solidaritate

                             Stimate domnule prim-ministru,

Începând cu 12 iunie 2026, Pactul european privind migrația și azilul a intrat în aplicare în toate statele membre ale Uniunii Europene. 

Unul dintre elementele centrale ale acestui cadru este mecanismul de solidaritate, prevăzut de Regulamentul (UE) 2024/1351 privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație, care stabilește un sistem prin care statele membre contribuie la gestionarea presiunii migratorii suportate de țările aflate în prima linie a fluxurilor.

Acest mecanism oferă statelor membre mai multe opțiuni de contribuție, precum preluarea, prin relocare, a unui număr de solicitanți de azil, o contribuție financiară, calculată pornind de la o sumă de referință de 20.000 de euro pentru fiecare persoană care ar fi trebuit relocată sau furnizarea de sprijin operațional și tehnic. România se află, potrivit clasificării europene, printre statele mai puțin expuse direct fluxurilor migratorii și este, prin urmare, vizată de partea de contribuție a acestui mecanism.

Întrucât deciziile adoptate la nivel european în acest domeniu au un impact direct asupra securității naționale, a coeziunii sociale și a resurselor publice, cetățenii români au dreptul la o informare completă și transparentă privind obligațiile pe care statul român și le asumă, domnule prim-ministru, vă solicit să răspundeți, punctual, următoarelor întrebări:

  1. Care este poziția oficială a Guvernului României privind aplicarea Pactului european pentru migrație și azil și a mecanismului de solidaritate intrat în vigoare la 12 iunie 2026?
  2. Există estimări oficiale privind numărul de solicitanți de azil sau migranți care ar urma să fie repartizați României în cadrul ciclului anual de solidaritate, iar dacă da, care sunt aceste cifre?
  3. Pentru care dintre opțiunile prevăzute de mecanism — relocare, contribuție financiară sau sprijin operațional — intenționează România să opteze, și care este temeiul analizei pe care se fundamentează această decizie?
  4. În cazul în care România ar opta, integral sau parțial, pentru contribuția financiară, care este suma totală estimată pe care bugetul de stat ar urma să o suporte anual?
  5. Și-a asumat România, în cursul negocierilor la nivelul Uniunii Europene asupra acestui pact, angajamente specifice privind preluarea de migranți sau contribuții la mecanismul de solidaritate, iar dacă da, care sunt acestea?
  6. Ce capacitate administrativă, de cazare și de integrare deține în prezent statul român pentru gestionarea solicitanților de azil, și a fost evaluat impactul aplicării pactului asupra acestei capacități?
  7. Cum se corelează aplicarea acestui pact cu noile norme privind returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, adoptate recent de Parlamentul European, și ce efecte are acest cadru combinat asupra obligațiilor României?
Distribuie acest articol!