Senatorul Cătălin Silegeanu afirmă că Nova Apaserv a ajuns „o avarie politică monumentală”, după ce două dintre cele trei proiecte derulate prin POIM de operatorul regional din Botoșani au fost declarate nefuncționale, iar unul se află în verificare la nivel european pentru cheltuieli de 4,2 milioane de euro.
„Nova Apaserv a ajuns o avarie politică monumentală, după ce 2 dintre cele 3 proiecte derulate prin POIM au fost declarate nefuncționale, iar unul este verificat la nivel european cu riscul retragerii a 4,2 milioane de euro. Investiția de 328,97 milioane de lei pentru extinderea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare figurează cu 98,26% stadiu fizic și 91,47% stadiu financiar, dar rămâne nefuncțională din cauza lucrărilor de remediere de la Vorona, a branșamentelor de apă și a stației de epurare care încă așteaptă punerea în funcțiune. Regia pare că nu mai poate fi salvată prin schimbarea câtorva manageri, după ce rețeaua județeană a fost peticită, prelungită și înțepată în toate direcțiile, fără ca aducțiunile și capacitatea de tratare să poată susține consumul, cu pierderi ajunse în ultimii ani la pragul alarmant de 70%”, declară Cătălin Silegeanu.
Al doilea proiect nefuncțional vizează tocmai partea prin care Nova Apaserv ar fi trebuit să își urmărească rețeaua, consumurile și pierderile. În răspunsul MIPE, investiția în valoare de 11,82 milioane de lei are ca termen de operaționalizare 31 decembrie 2026.
„Nici digitalizarea de 11,82 milioane de lei nu funcționează, deși apare aproape terminată în hârtii. Douăzeci și cinci de debitmetre nu au putut fi montate în amplasamentele alese, așa că trebuie construite cămine noi pentru ca aparatele să respecte cerințele tehnice. Peste cele două isprăvi tronează proiectul regional pentru refacerea aducțiunilor, extinderea stațiilor de tratare și dezvoltarea canalizării. S-au îngropat bani grei în documentații din 2019 încoace, proiectul de asistență tehnică a fost finalizat, dar contractul de finanțare pentru investiția regională nu este semnat nici în iulie 2026, după șapte ani”, afirmă senatorul.
Pentru proiectul regional, Consiliul Județean indica o valoare estimată de 159 milioane de euro și termen de contractare 30 aprilie 2026, depășit între timp.
„Ironic, primarii stau la coadă pentru bani prin «Anghel Saligny» ca să înființeze sau să extindă rețele locale pe care infrastructura județeană nu are capacitatea să le alimenteze. Conductele secundare nu pot suplini aducțiunile subdimensionate și magistralele vechi de 50 de ani, care crapă la fiecare vârf de consum. Așa ne pricopsim cu investiții costisitoare care zac nefolosite și se degradează înainte de prima utilizare, cum se întâmplă inclusiv la Vorona. Am plătit țevi fără apă, branșamente fără presiune și extinderi strangulate de rețeaua principală, fiindcă PSD și PNL au tratat Nova Apaserv ca pe o vacă de muls, iar botoșănenilor le-au lăsat facturile, avariile și proiectele ratate”, transmite Cătălin Silegeanu.

Comments are closed