„Adoptarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost prezentată drept începutul unei reforme istorice. Trei ani mai târziu, cea mai importantă problemă a educației românești a rămas aproape intactă. România continuă să funcționeze cu două sisteme de învățământ, unul care oferă șanse și unul care administrează lipsurile. Linia de demarcație dintre ele nu este dată de inteligența elevilor, ci de adresa la care s-au născut, respectiv în mediul urban sau rural.
Legea vorbește despre echitate, incluziune și acces egal la educație. Realitatea vorbește despre sate în care lipsa profesorilor calificați a devenit normalitate, despre copii care petrec ore pe drum pentru a ajunge la școală, despre laboratoare inexistente, despre unități de învățământ în care aceeași clasă reunește elevi din ani diferiți de studiu și despre o finanțare care tratează formal egal situații profund inegale.
Aceasta este contradicția pe care niciun raport oficial nu o poate ascunde. Statul român continuă să evalueze performanța școlilor prin aceiași indicatori, deși punctul de plecare este radical diferit. Elevului din mediul rural i se cere același rezultat, fără să i se ofere aceleași condiții. În aceste circumstanțe, competiția educațională încetează să mai fie una a meritului și devine una a privilegiului geografic.
Problema nu este lipsa strategiilor. România produce strategii într-un ritm impresionant. Problema este incapacitatea statului de a transforma principiile din Legea nr. 198/2023 în politici publice măsurabile. După trei ani, decalajul rural–urban continuă să reprezinte cea mai mare vulnerabilitate a învățământului preuniversitar, iar acest fapt demonstrează că reforma a fost mai convingătoare în expunerea de motive decât în școală. Educația nu poate fi reformată exclusiv prin modificarea legislației. O reformă autentică începe în comunitățile care au rămas ani la rând în afara investițiilor publice.
România are nevoie de un nou criteriu de evaluare a succesului în educație. Nu numărul de legi adoptate ar trebui să fie măsura progresului, ci capacitatea statului de a reduce, an de an, distanța dintre școala din sat și școala din marile orașe.
Astăzi, adevărata reformă nu mai înseamnă să schimbăm încă o dată legea. Înseamnă să demonstrăm că un copil din Țibănești, din Dorohoi, din Vaslui sau din Apuseni poate beneficia de aceeași calitate a educației ca un copil din București, Cluj sau Iași. În ziua în care statul va reuși acest lucru, vom putea vorbi despre o reformă împlinită. Până atunci, Legea nr. 198/2023 rămâne mai degrabă promisiunea unei schimbări decât dovada că schimbarea s-a produs”, a declarat Cristina Dascălu, deputat AUR.
Comments are closed